Economic

TVA redus la alimente – Consumatorii gălățeni chiar așteaptă de mâine ieftiniri la raft
   Mult așteptata reducere a TVA la alimente și băuturile nealcoolice de la 24 la 9 procente intră în vigoare chiar de mâine, luni 1 iunie 2015, având ca efect prognozat reducerea prețurilor la raft și, ulterior, o creștere a consumului apreciată la 0,6% din PIB (aproape 1 miliard de euro) în cele șapte luni care au mai rămas din acest an. Măsura luată de Guvern se referă în principal la lapte și produse lactate, ouă, animale și păsări vii (domestice) destinate c
Două firme românești, din care una gălățeană, domină încă piața de bricolaj
   Într-un clasament al celor mai mari șase jucători de pe piața românească de bricolaj și materiale de construcții, firma gălățeană Arabesque ocupă o incontestabilă poziție secundă. Astfel, operatorul economic controlat de omul de afaceri Cezar Rapotan a realizat, în 2013, cu un număr de 2.439 salariați, o cifră de afaceri de peste 1,56 miliarde lei, iar în dreptul său se află și un profit raportat de cca 37,4 milioane lei. În aceste condiții, doar deja gigan
Zootehnia gălățeană are mare nevoie de fonduri europene
   Comisia Europeană a aprobat, marți 26 mai, la Bruxelles, noul Program Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) al României pe perioada 2014-2020, ceea ce permite deschiderea tuturor liniilor de finanțare din bani europeni pentru fermieri. Prin această decizie oficială, Comisia traseaza prioritățile României pentru utilizarea celor aproximativ 9,5 miliarde de euro din fondurile publice disponibile pentru perioada de programare de 7 ani, din 2014 până în 2020. În cei 9,5 mi
Distrugătorul de firme Mangalea se apucă de asfaltări
     SC Loconfort SA Galați se va ocupa în următoarea perioadă de lucrări de asfaltare pentru Primăria Municipiului Galați. Firma controlată de Corneliu Mangalea este selectată pentru implementarea obiectivului de investiţii “Reabilitarea străzii Mihai Bravu", partea de dirigenție a șantierului, conform unui proaspăt anunț publicat pe site-ul municipalității locale. Contractul, în valoare de 106.580 lei (fără TVA), a fost atribuit operatorului economic
Boala insolvențelor a primit tratament – trend descrescător la Galați
   Intrarea în insolvență a fost privită de numeroși întreprinzători ca o formă de fentare a creditorilor și de reluare a activității pe o altă firmă. În trecut, asistam la o explozie a insolvenţelor înregistrate în rândul firmelor, multe dintre acestea declanşate artificial de debitori dornici să scape astfel de datorii la buget și la bănci, dar și cu un efect pervers de propagare în economie, prin afectarea partenerilor de afaceri.    Intrarea în v
Interese prostești fac ca Brateșul să nu mai fie exploatat piscicol pe cele peste 2.000 de hectare
       În perioada august 2007 – iulie 2008, SC Piscicola Brateș IMPEX SRL a exploatat legal, conform avizului de gospodărire eliberat de Administrația Națională Apele Române, luciul de apă al lacului Brateș (concesionat de la Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură - ANPA), în suprafață de 2.064 ha. Firma a fost un important furnizor și în trecut de pește pe mesele gălățenilor și nu numai. În fapt, pentru cei care nu știu, acumularea Brat
Nici cârciumile nu mai rentează în sărăcia din Galați
    Sărăcia în care se zbate Galațiul face o nouă victimă: cunoscuta terasă din Țiglina I, "Noemi", va fi scoasă la licitație marți, 26 mai 2015, de către fiscul județean. În anunțul de licitație, altfel însoțit de o serie de fotografii cu o calitate demnă de aparatele utilizate în perioada interbelică, se menționează intenția de valorificare a bunurilor imobile ale debitorului SC NOEMYY SRL. Acestea constau dintr-o clădire – spaţiu comercial cu o supra
Galațiul și Sud Estul României - locul opt într-un top al subdezvoltării în Uniunea Europeană
   Conform ultimelor date prezentate de Biroul European de Statistică (Eurostat), titlul de cea mai săracă regiune de dezvoltare din Uniunea Europeană este deținut, la egalitate, de cele mai sărace regiuni din cele mai nevoiașe state membre ale uniunii, Bulgaria și România. Ne referim aici la regiunea Severozapaden (din nord-vestul Bulgariei, cu capitala la Pleven) și la regiunea Nord-Est din țara noastră ce cuprinde județele moldovene Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suc
Galaţiul este în profund regres – cifre dezolante pentru fostul porto franco
   Aproape 68.000 de gălățeni și-au părăsit orașul în perioada 2002-2012 (peste 22% din total), ceea ce face ca orașul nostru să se regăsească în nedorita postură de a ocupa locul întâi din acest punct de vedere, la nivel național, între municipiile reședință de județ. Astfel, dacă la începutul anilor 2000 recensământul efectuat arăta că Galațiul are o populație spre 300.000 de locuitori (mai exact, 298.261 persoane), ultimele date, culese în 2012, exprim
Cele mai atrăgătoare locuri de muncă din țară - în viziunea tinerilor profesioniști
   Chiar dacă domeniul IT predomină în piața online a muncii, conform unui studiu realizat de către specialiștii site-ului de job-uri smartdreamers.com, acesta este la mare distanță de echilibru, atunci când punem în balanță cererea și oferta. Mai mult, conform studiului menționat anterior, realizat pe o perioadă de șapte luni, interesul candidaților se îndreaptă mai degrabă către zona vânzărilor, a marketing-ului, a recrutărilor și a job-urilor din domeniul ad

Pagina 13 din 30