Elevii gălăţeni primesc bursă ca să nu mai chiulească de la ore

   Iniţiativă inedită a Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi. Elevii care vor obţine media 9 pe primul semestru din 2012 şi media 10 la purtare, vor beneficia de o bursă, suportată din bugetul Consiliului Local Galaţi. Inspectoratul Şcolar Judeţean speră ca astfel să îi determine pe elevii chiulangii să petreacă mai mult timp în sălile de clasă. Asta în contextul în care Galațiul se confruntă cu un absenteism școlar  pronunțat, pe fondul căruia notele la purtare ale elevilor au de suferit. Valoarea unei burse primite de un elev este de 25 de lei, o sumă modică, dar care este considerată de profesori stimulatorie pentru elevi. “Avem o problemă, la mai multe şcoli din Galaţi, cu lipsa elevilor de la ore. Absenteismul conduce la scăderea notei la purtare şi cred că aceasta ar fi cea mai bună metodă de a-i recompensa pe copii pentru că vin la şcoală”, explică Doru Resmeriţă, inspectorul şcolar general. Suma alocată de la bugetul local pentru plata burselor școlare în 2012 se ridică la peste 600.000 de lei. Inspectoratul Școlar Județean Galaţi susține că a preferat să reducă valoarea burselor, astfel încât acestea să ajungă la 10.000 de elevi din județul Galați și nu doar la câteva sute. “Ne-am gândit că astfel aceste burse vor avea cu adevărat impact dacă sunt primite de un număr mai mare de elevi, chiar dacă sumele sunt mai mici”, conchide Doru Resmeriţă. Elevii gălăţeni au înregistrat în 2011 un nedorit record, aceştia acumulând aproape 900.000 de absenţe, “campioni” la acest capitol fiind liceenii.
   Silvia Cernov