Profesoara Tatiana Iosef și-a falsificat diploma de obținere a gradului didactic II

   Profesoara de limba română Tatiana Iosef, de la școala din Tulucești, a picat examenul de obţinere a gradului didactic II, dar și-a făcut rost de o diplomă falsă, ca să poată continua să profeseze. Falsul a fost depistat și acum riscă să fie demisă.

   Cea care a sesizat conducerea Inspectoratului Şcolar General este contabila şcolii gimnaziale Şiviţa, din comuna Tuluceşti, care a observat că ceva este în neregulă cu certificatul de grad II al profesoarei Tatiana Iosef. Actul suspect a fost trimis, pentru verificări, la Universitatea din Bucureşti, instituţie care eliberează asemenea documente. “Cadrul didactic a fost respins de la examenul de acordare a gradului didactic II, se arată în răspunsul primit de la Bucureşti. Putem constata că certificatul este fals”, a confirmat Doru Resmeriţă, inspector şcolar general.

   Gradul didactic II se poate obţine de către profesorii care au o vechime la catedră de cel puţin 4 ani de la definitivarea în învăţământ. Pentru a-l obţine, solicitantul trebuie să treacă un test de specialitate şi o probă de psihopedagogie.

   Tatiana Iosef nu a dorit să discute cu presa. Totuşi, ea a mărturisit, în faţa inspectorilor, că frica de a se face de ruşine a determinat-o să falsifice diploma. “A spus că a picat examenul şi i-a fost jenă să apară în faţa colegilor fără certificat. Se întâmplă foarte rar ca un cadru didactic să pice acest test”, a declarat Onuţ Atanasiu, inspector şcolar general adjunct.

   Tatiana Iosef riscă acum sancţiuni foarte dure, pornind de la suspendarea contractului individual de muncă, fiind vorba de un fals în înscrisuri, sau chiar o sancţiune penală. Pe de altă parte, Inspectoratul Şcolar a cerut ca în toate unităţile de învăţământ să fie verificate dosarele personale ale profesorilor.

   Domnica Negru