Romanele finaliste la Premiul literar „Augustin Frăţilă”, ediţia a III-a

    „Un singur cer deasupra lor”, „Kinderland”, „Jurnalul unui cântăreţ de jazz”, „Boala şi visul” şi „Negustorul de începuturi de roman” sunt cele cinci romane finaliste la Premiul literar „Augustin Frăţilă”, ediţia a III-a, acordat de compania Philip Morris Trading

Premiul literar „Augustin Frăţilă”- romanul anului 2013, acordat de compania Philip Morris Trading, anunţă cele cinci romane finaliste:

   „Un singur cer deasupra lor”, de Ruxandra Cesereanu, Bucureşti, Ed. Polirom, 2013

   „Kinderland”, de Liliana Corobca, Bucureşti, Ed. Cartea Românească, 2013

   „Jurnalul unui cântăreţ de jazz”, de  Bujor Nedelcovici, Bucureşti, Ed. Allfa, 2013

   „Boala şi visul”, de Dan Stanca, Bucureşti, Ed. Tracus Arte, 2013

   „Negustorul de începuturi de roman”, de Matei Vişniec, Bucureşti, Ed. Cartea Românească, 2013

  Acestea au fost selectate de juriul de specialitate format din criticii literari Alex. Ştefănescu, Tudorel Urian şi Daniel Cristea-Enache din cele 65 de romane înscrise în competiţia pentru 10 000 de euro.

  Romanele finaliste au intrat în etapa a doua de jurizare, ce se are loc între 20 octombrie şi 25 noiembrie. Un juriu format din 24 de bloggeri va alege câştigătorul premiului, acordând puncte de la 1 la 5 fiecărui roman finalist. Autorul al cărui roman va primi cel mai mare punctaj va fi răsplătit cu Premiul literar „Augustin Frăţilă” – romanul anului 2013, în valoare de 10 000 de euro.

   Ceremonia în cadrul căreia se va acorda Premiul va avea loc în data de 27 noiembrie 2014.

  Detalii despre romanele înscrise în concursul Premiul literar „Augustin Frăţilă”- romanul anului 2013, acordat de compania Philip Morris Trading găsiţi pe site-ul www.premiulaugustinfratila.ro.

   Romanele câştigătoare ale Premiului literar „Augustin Frăţilă”, acordat de compania Philip Morris Trading sunt:

   „Cronicile genocidului”, de Radu Aldulescu - romanul anului 2012

   „Matei Brunul”, de Lucian Dan Teodorovici - romanul anului 2011

   Premiul literar „Augustin Frăţilă” – romanul anului 2013, este organizat de Uniunea Editorilor din România cu sprijinul Asociaţiei Casa de cultură, Editurii ALL, Companiei de Librării Bucureşti și Aqua Carpatica.

   Despre Augustin Frăţilă:

  Augustin Frăţilă (1953-2010), scriitor şi cantautor, a fost un apropiat al lui Nichita Stănescu şi membru al Cenaclului de Luni. A publicat în cele mai importante reviste culturale, iar între 1995 şi 2010 a fost redactor-şef al Editurii ALLFA, departamentul de literatură al Grupului Editorial ALL.