Cultura Invatamant

Turnătorul revoluţionar Vlad Vasiliu a renunțat la criticii de teatru din ţară
   De teama unor reacţii negative cu privire la calitatea producţiilor Teatrului Dramatic „Fani Tardini” din ultima vreme, directorul Vlad Vasiliu nici nu mai catadicseşte să trimită invitaţii cronicarilor de teatru din ţară. Potrivit unor actori din cadrul Teatrului Dramatic, cronicarii nu mai sunt invitaţi nici măcar la Festivalul Naţional de Comedie, tocmai pentru ca onoarea Teatrului să nu fie pătată şi să nu fie dată în vileag proasta manageriere. În acest s
Teatrul de păpuşi se îndreaptă către zona interactivă
   Daniel Stanciu este actor de teatru și film, profesor la UNATC, dar şi regizor de teatru de animaţie recunoscut la nivel naţional. R.: Ce părere aveţi despre faptul că Primăria, prin consilierii locali, a hotărât ridicarea personalităţii juridice a Teatrului Gulliver, pe fondul restructurărilor? D.S.: Nu vreau să creez dispute pe tema asta, dar în opinia mea este o eroare. Şi nu Primăria cred că a luat-o. Dacă ţin bine minte, cred că Guvernul a făcut lucrul
Premiere absolute şi invitaţi de marcă la Festivalul Internaţional „Nae Leonard”
   Ediţia a IX-a a Festivalului Muzical Internaţional „Nae Leonard”, care se desfăşoară în perioada 24 mai - 3 iunie, aduce la Galaţi artişti consacraţi internaţional. Preşedintele Festivalului va fi soprana Leontina Văduva, iar pe scena Muzicalului gălăţean vor urca solişti ai teatrului liric vienez: soprana Catarina Coresi Lal, baritonul Krum Galabov, tenorul Hector Lopez şi basul Theodore Coresi. În cadrul Festivalului nu vor lipsi nici experimentele şi premie
Vernisaj, târg handmade şi stand de suveniruri la Muzeul de Artă Vizualã
   Muzeul de Artă Vizuală organizeazã, vineri 18 mai, de Ziua Internaţională a Muzeelor, un târg de cadouri şi obiecte lucrate manual („Handmade by me”), dar şi vernisajul expoziţiei de pictură-sculptură-instalaţie „Muzeografi-plasticieni”. Târgul se va desfăşura în curtea Muzeului, între orele 10.00 şi 17.00, iar vernisajul va alea loc la ora 12. Vor expune, în cadrul expoziţiei, artiştii Anca Tofan, Mihaela Lefterache, Mariana Cocoş, Gheorghe Andreescu,
Sâmbătă noaptea, gălăţenii au liber să viziteze Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii
   În noaptea de 19 spre 20 mai, Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi va marca, alături de mai multe instituţii de cultură din România şi Europa, acţiunea intitulată sugestiv „Noaptea Muzeelor”, manifestare al cărei scop este acela de a încuraja publicul larg, în special tinerii, să descopere colecţiile muzeelor în atmosfera nopţii. "Noaptea muzeelor" a fost iniţiată în 2005, la propunerea lui Donnedieu de Vabres, atunci ministru al Culturii şi Comunic
Două feţe ale caricaturii la Galaţi: de la ”Broderii de Bruges” la satira cu accente groteşti
   Pentru că arta costă, dar se descurcă, miercuri, 9 aprilie, artiştii plastici Nicolae Einhorn şi Florian Doru  Crihană s-au unit şi întâlnit în aceeaşi expoziţie de caricatură, la Galeriile „Nicolae Mantu”. Expoziţia de caricatură intitulată "Umor cum-se-cade" a alăturat doi artişti „care nu au nimic în comun stilistic, dar care privesc lumea sub aceeaşi zodie a umorului”, după cum spune criticul Mariana Tomozei Cocoş.    „Ne căutăm
Dansul a ieşit în stradă, la Galaţi
   Centrul Cultural „Dunărea de Jos” a sărbătorit, vineri, Ziua Internaţională a Dansului acolo unde poate intra toată lumea în joc, adică pe stradă, pe esplanada din faţa Teatrului Dramatic „Fani Tardini”. Astfel, gălăţenii au celebrat dansul cu două zile înainte de data stabilită oficial de către Institutul Internaţional de Teatru, adică 29 aprilie. „Sărbătorim azi ceea ce ar fi trebuit să sărbătorim duminică. Este a 30-a aniversare pe plan mondial.
Literatura tinerilor gălăţeni răzbate pe plan național
   Grupul format din 13 tineri scriitori a dus literatura gălăţeană la Bucureşti. Aceştia au lansat, duminică, 22 aprilie, în Club Mojo, în cadrul cenaclului „Pariu pe prietenie”, antologia tinerilor autori gălăţeni „Cuvinte noi pe Domnească”. Volumul „Cuvinte noi pe Domnească”, apărut la editura Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, în 2011, cuprinde 23 de nume a câtorva dintre reprezentanţii generaţiei „2010”, aşa cum o numeşte scriitorul Andr
“Endless book” - coloana fără sfârşit a ţesătorilor de cuvinte
   Centrul Cultural „Dunărea de Jos” a sărbătorit, luni, la foişorul de pe faleză, „Ziua Internaţională a Cărţii şi a Drepturilor de Autor”, prin dezvelirea unei „coloane fără sfârşit” a volumelor semnate de scriitori gălăţeni. Instituţia a punctat, astfel, povestea fără sfârşit a literaturii care se scrie pe meleagurile noastre. Instalaţia de carte, realizată de Eugen Ungureanu şi Sergiu Dumitrescu jr, a fost insoţită de o maşină de cusut cuvin
Studenţii gălăţeni ameninţă cu proteste după implicarea UDMR în scindarea UMF Târgu Mureş
   Liga Studenţilor din Universitatea “Dunărea de Jos” din Galați s-a solidarizat cu acțiunile de protest iniţiate de Liga Studenților din Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș. Studenţii gălăţeni au organizat, ieri, o grevă japoneză în semn de protest faţă de ceea ce ei numesc o imixtiune grosolană a politicului în autonomia universitară. “Condamnăm acțiunea U.D.M.R. în ceea ce înseamnă scindarea Universitatăţii de Medicină și Farma

Pagina 24 din 28