Boldea a primit mandat de arestare de la fostul preşedinte al Curţii de Apel Galaţi

   Mandatul de arestare, emis pe numele lui Mihail Boldea, a fost semnat de judecătorul Mariana Ghena, fost preşedinte al Curţii de Apel Galaţi, în prezent promovată la secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Magistratul nu a avut nicio reţinere în a-l trimite după gratii pe Boldea, chiar dacă acesta a pledat ca avocat în faţa sa pe când judecătorul era preşedinte de complet la Galaţi. Judecătorul Mariana Ghena le-a dat câștig de cauză procurorilor DIICOT, după ce aceştia au fost atacaţi de avocaţii lui Boldea pentru că au avut nevoie de patru ani să se lămurească de implicarea deputatului în tunurile imobiliare date de grupul infracţional coordonat de acesta.”Pentru opinia publică, lezarea ordinii de drept apare ca actuală în momentul în care se află despre aceste fapte. Anterior, în etapa desfăşurării presupuselor acţiuni infracţionale, deşi pericolul exista, acesta nu a fost perceput în mod actual. În cauză, s-a dovedit că etapa investigativă întinsă pe mai mulţi ani corespunde nevoii organelor judiciare de a exploata informaţiile obţinute, uneori din surse secrete, de a le analiza pentru a avea convingerea rezonabilă că activităţile respective sunt în sfera infracţională”, şi-a motivat hotărârea judecătorul Mariana Ghena. Legea nu prevede, practic, un termen limită în care procurorii să finalizeze urmărirea penală, iar instanţa supremă a legitimat astfel acţiunile DIICOT, spulberând şi puţinele şanse de apărare pe care Boldea şi acoliţii lui le mai aveau, în speranţa unor sentinţe mai blânde.

   Valentin Trufaşu