Peste 100 de hotărâri ale Consiliului Local nu au primit aviz de legalitate de la Prefectură

   Primarul Dumitru Nicolae susţine că peste 100 de hotărâri adoptate de forul deliberativ local nu pot fi puse în aplicare, deoarece au fost uitate în birourile Prefecturii ,de luni de zile. „Înainte să mă acuze pe mine cineva că nu am făcut nimic pentru oraşul ăsta, vreau să se ştie că sunt foarte multe hotărâri ale Consiliului Local care nu au primit nici acum aviz de legalitate”, susţine primarul aflat în funcție. Prefectul Paul Florea recunoaşte problema, dar o pasează elegant. „Ştiu de problemă. Nu la mine este blocajul. La mine hotărârile stau doar câteva ore”, a precizat reprezentantul Guvernului în teritoriu. Răspunsul l-a dat subprefectul Ovidiu Tudorache, în opinia căruia aleşii locali au avizat construcţia unor lucrări fără autorizaţie, pe spaţiul verde din municipiul Galaţi. „Este vorba de PUD-uri şi PUZ-uri fără autorizaţie. Oraşul nostru ocupă unul din ultimele locuri în ţară în ceea ce priveşte suprafaţa de spaţiu verde pe cap de locuitor şi în aceste condiţii nu mai poţi reduce şi mai mult din acest spaţiu”, a declarat Ovidiu Tudorache.

 

   Construcţiile ilegale au intrat în cotidian din mandatul lui Durbacă

   Primarul uită, la rândul lui, că problema se regăseşte şi în curtea proprie, în condiţiile în care zeci de construcţii au fost ridicate ilegal în Galaţi sub ochii îngăduitori ai fostului primar Eugen Durbacă, iar proprietarii au cerut să obţină intrarea în legalitate abia după finalizarea lor. Cel mai la îndemână exemplu este Penny Market-ul construit pe strada Regiment 11 Siret, fără autorizaţie de mediu şi autorizaţie de construcţie. Supermarketul era deja gata înainte ca actele să fie eliberate de Primăria Galaţi, orice alt comentariu fiind de prisos. Chiar Dumitru Nicolae recunoaşte că municipalitatea este sfidată pe faţă, iar proprietarii de baruri şi restaurante fac ce vor pe spaţiul public de ani de zile, din vremea primarului Durbacă. „Este o persoană care a construit un imobil pe strada Domnească, fără autorizaţie, fără nimic. Ne-am judecat şi a câştigat în instanţă. Asta se întâmplă la noi”, susţine Dumitru Nicolae.

   Silvia Cernov