Strategia autorităţilor pentru deblocarea Dunării de gheţuri: „Dumnezeu e sus şi ne ajută”

   Situaţie tragi-comică la Galaţi. Autorităţile, care au în atribuţii distrugerea podului de gheaţă format pe Dunăre şi menţinerea canalului navigabil, îşi declară neputinţa şi invocă Divinitatea pentru ca portul şi navele de la Galaţi să nu aibă soarta celor de la Călăraşi. Administraţia Fluvială a Dunării de Jos Galaţi ar fi trebuit, în mod normal, să coordoneze operaţiunile de eliberare a fluviului, dar nu face altceva decât să „frământe” gheaţa cu cele două nave pe care le deţine, după cum reprezentanţii instituţiei recunosc singuri. „Noi intrăm cu navele, dar în spatele nostru podul de gheaţă se reface.Este o lege a naturii, nu avem ce face”, a declarat Florin Uzumtoma, directorul AFDJ Galaţi.

 

   Cocostârcii şi podul de gheaţă

   Şi pentru ca penibilul să fie complet, AFDJ Galaţi susţine că nu a trecut la dinamitarea podului de gheaţă pentru că nu avea aviz de la Mediu ca să „perturbe” fauna şi peştii. Ipoteza a fost demontată de Garda de Mediu, care a precizat, prin comisarul Ion Drugan, că nu putea pune problema de o asemenea manieră deoarece, în situaţii excepţionale, cum este cea de faţă, avizul se acordă imediat, pentru a evita producerea unui dezastru. Dincolo de ridicolul situaţiei, lucrurile sunt foarte grave, pentru că oricând se poate produce o catastrofă mult mai mare decât cea de la Călăraşi. În zona Galaţiului sunt prinse de gheţuri nu mai puţin de 150 de nave, majoritatea barje, care transportă minereu de fier şi bauxită. Directorul Căpităniei Galaţi, Octavian Gheorghiu, a declarat că pericolul vine de la cele 39 de nave care au combustibil la bord. În condiţiile în care podul de gheaţă de pe Dunăre nu va fi distrus în mod controlat, oricare dintre aceste nave prinse de gheţuri poate fi scufundată de presiunea banchizelor care vin din amonte, provocând o gravă poluare a Dunării.

 

   Pericol la BAC

   Situaţia este îngrijorătoare şi pentru că nivelul Dunării a crescut cu 43 de centrimetri într-o singură zi, iar temperaturile vor creşte semnificativ, de săptămâna viitoare, ceea ce înseamnă că ne paşte şi pericolul unor inundaţii. Podul de gheaţă împiedică circulaţia BAC-urilor pe Dunăre, însă, atunci când transportul este posibil, lumea se înghesuie pentru a-şi vedea rudele care locuiesc pe malul celălalt al fluviului sau pentru a se aproviziona cu alimente, fără să ştie la ce pericol se expune. Mariana Vasilache, reprezentantul firmei care se ocupă de transportul cu BAC-ul la Galaţi, a declarat că a avut situaţii când 400 de persoane s-au urcat la bordul unei nave pentru a trece Dunărea, deşi exista riscul ca aceasta să rămână blocată în gheţuri. „Nu pot să cred că tot ce ne-a rămas de făcut este să ne rugăm să nu avem un accident ca cel de la Călăraşi, pe principiul Dumnezeu e sus şi ne ajută”, a caracterizat situaţia penibilă în care ne aflăm prefectul judeţului Galaţi, Paul Florea.

   Silvia Cernov

Adaugă comentariu

Codul de securitate