Furnizarea agentului termic primar revine la normal

   Gălăţenii au scăpat de pericolul sistării apei calde şi căldurii. În urma demersurilor făcute de prefectul Paul Florea pe lângă reprezentanţii Ministerului Administraţiei şi Internelor, la solicitarea conducerii Electrocentrale, pericolul ca, începând de pe 15 februarie, oraşul să rămână fără apă caldă şi căldură a fost îndepărtat. Ba mai mult, aşa cum ne-a declarat secretarul de stat din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, Liviu Grădinaru, începând de luni seara, Electrocentrale va reveni la funcţionarea normală bazată doar pe folosirea gazelor naturale, renunţându-se la folosirea rezervei de păcură. “Cei de la Romgaz ne-au transmis că nu vor sista furnizarea gazelor naturale către Electrocentrale, iar debitul de gaze naturale furnizat nu va mai fi redus cu 20 %, urmând să revină la normal începând de luni seara”, a adăugat secretarul de stat Liviu Grădinaru. Prefectul Galaţiului, Paul Florea, ne-a spus că a semnalat în cursul zilei de luni dimineaţă oficialilor Ministerului Admnistraţiei şi Internelor situaţia dificilă cu care se confruntă Electrocentrale.

   Denis Petcu

Adaugă comentariu

Codul de securitate