Avocaţii îşi ridică robele în cap pentru şefia Baroului Galaţi

   Noi alegeri pentru conducerea Baroului Galaţi, după ce ex-decanul Mircea Breahnă se instalase ilegal pentru un al treilea mandat. Avocaţii gălăţeni au decis să reia alegerile, după decizia, de sâmbătă, a Uniunii Naţionale a Barourilor din România, când s-a hotărât că actualul decan al Baroului Galaţi, avocatul Mircea Breahnă, nu mai poate conduce structura gălăţeană pentru a treia oară. Vechiul consiliu al Baroului Galaţi a stabilit ca noile alegeri să aibă loc pe 14 ianuarie 2012. Hotărârea Uniunii Naţionale a Barourilor din România vine în urma unei sesizări a avocatei Domnica Toader, care susţine că rezultatele alegerilor pentru funcţia de decan, din 19 noiembrie, au fost ilegale. ”S-a stabilit că alegerile trebuie reluate pentru că nu poţi ocupa de trei ori la rând aceeaşi funcţie. Eu nu voi candida pentru nicio funcţie, ca să elimin orice speculaţie care s-a făcut în ceea ce mă priveşte”, a declarat avocata Domnica Toader.

  

   Dispută pe funcţia de decan

   Vechiul consiliu al Baroului Galaţi a fost împuternicit să organizeze alegerile, iar fiecare avocat are posibilitatea să vină cu propriul candidat pentru funcţiile de consilieri, dar și pentru cea de decan. Noile alegeri vin în contextul în care trei dintre membrii Casei de Asigurări de Sănătate a Avocaţilor din Galaţi au fost schimbaţi, după ce s-a constatat o lipsă din gestiune de peste 300.000 de lei. Interesant de amintit este că în cursa pentru funcţia de decan s-a înscris deja un avocat, în persoana lui Ion Popa. Fratele acestuia este judecător şi a condus, în urmă cu câţiva ani, Curtea de Apel Galați. Conform unor surse din cadrul Baroului, în cursă urmează să se înscrie şi avocatul Gabriel Guriţă, considerat un apropiat al fostului decan Mircea Breahnă.

   Silvia Cernov