Gălățenii fac tot mai puțini copii

   S-au dus vremurile bune, când gălățenii făceau copii pe bandă rulantă și natalitatea creștea văzând cu ochii. Criza economică, disponibilizările masive și grija zilei de mâine le-a tăiat apetitul oamenilor să mai conceapă urmași. Deși am ieșit din recesiune, sau cel puțin așa de laudă Guvernul Boc, anul acesta se înregistrează una dintre cele mai scăzute natalități din ultimul deceniu. Și mai îngrijorător este faptul că numărul de decese este mai mare cu aproximativ 25%. ”În primele zece luni ale acestui an, am înregistrat 3.595 de bebeluși născuți vii, un număr extrem de mic, comparativ cu anii trecuți. Din nefericire, numărul deceselor înregistrate în aceeași perioadă de referință ajunge la 5.180 de persoane. Deci, avem din nou de a face cu un spor natural negativ, ceea ce înseamnă că sîntem din ce în ce mai puțini”, susține doctorul Valentin Boldea, șeful Direcției de Sănătate Publică (DSP) Galați. În anul 2010, sporul natural a fost tot negativ, doar că numărul nașterilor a fost un pic mai mare. ”În anul 2010, numărul de nașteri a fost de 4.243, iar cel al deceselor a ajuns 5.769. Dacă e să comparăm cifrele existente, cred că vom încheia anul 2011 cam în aceleași repere demografice ca anul precedent”, a mai spus doctorul Valentin Boldea. Statistic privind lucrurile, cei mai mulți copii se nasc în lunile septembrie și octombrie, iar cei mai puțini în martie, aprilie și mai. Doctorii au o explicație cât se poate de simplă pentru această starea de fapt, care se perpetuează de când e lumea și pământul. Cele mai multe cupluri concep copiii în perioada de iarnă, când vremea potrivnică îi ține pe oameni în casă. De aceea, cei mai mulți copii se nasc toamna. La fel cum cei mai puțin copii se nasc primăvara, pentru că pe timpul verii, cuplurile merg în concedii, ies mai mult din casă, au activitate intensă și, se pare, apetitul pentru conceperea unui copil este mai mic.

   Emanuela Turcu