Mârlănia edilitară de pe Faleză ”ponton ancorat de ponton” a devenit cârciumăPas cu pas, de vreo șase ani, niște pesediști încadrați la categoria ”băieți deștepți” au reușit să facă dintr-un ponton pus cu furca chiar în cel mai frumos loc al Galațiului, în dreptul scărilor pricipale de coborâre spre Faleza Dunării, o cârciumă formată din două pontoane prinse unul de altul.

Mai întâi a fost obscura firmă pesedistă Pontic Trans, care, în mandatul primarului Marius Stan, a postat primul ponton, legat de mal printr-o pasarelă, precum o nucă în perete. Ani buni, pontonul a fost aqualand-ul Galațiului, locul pe care curajoșii l-au folosit ca trambulină pentru sărituri în apele Dunării. Pontonul nu a fost niciodată autorizat de APDM sau AFDJ, iar Primăria Galați se jură că n-are nicio treabă cu mârlănia edilitară care sare în ochii gălățenilor înainte ca aceștia să apuce să-și fixeze privirile pe apele Dunării sau pe Munții Dobrogei. Mârlănia edilitară de pe Faleză ”ponton ancorat de ponton” a devenit cârciumă

În primăvara anului trecut, la adăpostul întunericului, un împingător al flotei Navrom&TTS (foto 2), a liderului PSD Ștefan Viorel, a lipit de pontonul existent un alt ponton care până atunci funcționase ca anexă a unui restaurant libanez, în altă zonă a Falezei. Pontonul cârciumă ancorat de alt ponton au bucurat privirile gălățenilor, alături de Libertatea de beton, peste un an fără ca ”instalația de artă” să fie funcțională. De câteva zile, pontonul ancorat de ponton a devenit cârciumă funcțională, fără firmă și fără vreun indiciu despre societatea comercială care o exploatează. Mai mult, amenajarea este mai puțin una de terasă, singura formă de cârciumă acceptată în această fază a pandemiei de Covid 19. Restaurantul care se vrea terasă este acoperit integral și cu pereții laterali din sticlă, dar întreprinzătorii au găsit loc pe ponton și pentru vreo patru mese protejate cu umbrele.

În afară de impactul vizual neplăcut pe care îl oferă gălățenilor instalația ”ponton ancorat de ponton”, încă din anul 2011 există un ordin de prefect, contrasemnat de șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență, prin care se recomandă ca zona din dreptul scărilor să rămână liberă pentru eventuale intervenții de urgență (foto 4). Mârlănia edilitară de pe Faleză ”ponton ancorat de ponton” a devenit cârciumă

S.Ț.

Adaugă comentariu

Codul de securitate