Primarul Pucheanu bagă banii de dezvoltare în combustibilul pentru mașinile municipalitățiiConsiliul local Galați va trebui să aprobe o nouă rectificare bugetară, în ședința de miercuri, 13 decembrie a.c. Primarul Ionuț Pucheanu a prevăzut, pentru această rectificare bugetară de sfârșit de an, o suplimentare de 14.034.000 lei. Cea mai mare sumă va fi alocată, cum era și normal, capitolului Educație. Astfel, 13.881.000 lei vor reprezenta cheltuieli de funcționare a învățământului local: suma de 5.431.000 lei o va constitui finanțarea de bază a unităților preuniversitare pentru salarii, sporuri și alte cheltuieli, iar diferența de 8.603.000 lei vor fi drepturi de natură salarială din anii trecuți câștigate în urma unor hotărâri judecătorești. Aceste drepturi restante datorate cadrelor didactice vor fi plătite, în urma unei hotărâri aberante luate de ministrul PSD al Educației, doar personalului din învățământ aflat în viață. Primarul Ionuț Pucheanu nu a avut, însă, curajul să treacă peste ordinul restrictiv de partid și să aloce urmașilor sumele restante datorate profesorilor care au decedat așteptând ca statul român să-i plătească pentru munca depusă deja.

Dacă pentru personalul didactic decedat n-au fost bani pentru plata restanțelor salariale, bugetul local de funcționare a găsit resurse pentru risipirea banilor publici. Astfel, capitolul ”Combustibili și energie” va fi suplimentat cu 1.800.000 lei, adică aproape 400.000 de euro. În afara faptului că, prin această suplimentare, primarul PSD Ionuț Pucheanu recunoaște faptul că partidul său a scumpit combustibilii și energia, suma este imensă pentru consumul aparatului local. Tot aberantă este și suplimentarea cu 3.027.000 lei prevăzută la capitolul ”Protecția mediului”. Probabil că banii sunt prevăzuți pentru tăierea copacilor buni de foc din Galați. În schimb, ca întotdeauna, viziunea primarului Pucheanu în privința capitolului ”Dezvoltare” se cuantifică într-o suplimentare de doar 298.000 lei.

S.Ț.