Primăria Galaţi - chiriaşă la comunitatea evreiască

   Gălăţenii plătesc, prin taxele si impozitele pe care le achită anual, peste 400.000 de euro pentru câteva instituţii care au sediile în clădiri retrocedate foştilor proprietari. Este vorba de Ma­ternitatea „Buna Vestire”, Colegiul Na­ţio­nal „Alexandru I. Cuza” şi căminul de bătrâni de pe strada Războieni, pentru care mu­ni­ci­palitatea a pierdut în instanţă dreptul de proprietate asu­pra clădirilor.

   La fel s-a întâmplat şi în cazul sediului Primăriei de pe Domnească, numărul 38. Valoarea chiriei plătită moştenitorului clădirii, Pierre Macri, se ridică la 4.000 de euro pe lună, însă, din luna aprilie 2011, Primăria Galaţi este obligată să plătească 9 lei pe metrul pătrat de construcţie desfăşurată şi 3,5 lei/mp de teren. Adică 10.000 de euro. Judecătorii au obligat Primăria să achite şi diferenţa de chirie din aprilie 2010, când imobilul de pe strada Domnească a fost retrocedat, adică 23.275 de lei lunar.

 

   „Buna Vestire” înghite 10.000 de euro

   Maternitatea de pe Chicoş a fost retrocedată comunităţii evreieşti ş, de câţiva ani, buni municipalitatea plăteşte o chirie lunară în valoare de aproape o jumătate de miliard. Pentru a nu mai plăti o căruţă de bani pe chirie, o parte dintre consilieri au propus ca soluţie construirea unui nou sediu pentru spital, cu bani europeni, însă primarul Dumitru Nicolae se încăpăţânează să risipească banul public.

 

   Căminul de bătrâni- 20.000 de lei

   Aceeaşi situaţie se întâlneşte şi la căminul de bătrâni de pe strada Războieni. „Problema chiriei nu este rezolvată de câţiva ani. Stăm cu chirie pe domeniul evreilor. Plătim 20.000 de lei chirie pe lună. In 10 ani de zile puteam să-i cumpăram şi pe ei nu numai clădirile. Trebuie să cumpărăm acel imobil”, spune consilierul Nicolae Rainea.

 

   Colegiul Cuza -27.500 lei

   În cazul imobilului Colegiului „Cuza”, retrocedat comunităţii evreieşti în urmă cu şase ani, Primăria Galaţi plăteşte Societăţii Caritatea o chirie lunară de 27.500 lei. Cu banii aceştia s-ar putea ridica o şcoală nouă, însă municipalitatea se mărgineşte să dea banii pe chirii. În baza legii 10/2011, Primăria a pierdut şi sediul de pe strada Alexandru Ioan Cuza, numărul 32, care găzduieşte serviciul Spaţiu Locativ şi Corpul de Control al primarului, dar şi o parte din clădirea în care funcţionează Teatrul Muzical „Nae Leonard".

   Sergiu Damian