Primarul Pucheanu a fost târguit la pachet cu PSD de firma Vega”93 pentru un apartament duplex   Corneliu Istrate, patronul firmei de construcții Vega”93, a fost prevăzător înaintea alegerilor locale de la începutul verii. Odată cu tradiționala cotizație consistentă la PSD, ”vizionarul” de la firma de construcții abonată la contracte substanțiale cu municipalitatea a ținut să-și apropie și viitorul primar. Astfel, Ionuț Pucheanu, cotat la acea vreme cu a patra șansă la fotoliul de edil șef al Galațiului, s-a ales cu o locuință duplex în blocul Miorița, aflat la intersecția străzilor Domnească cu Gării. În mod cert, suma cu care a cotizat Corneliu Istrate la PSD a fost satisfăcătoare, astfel încât Nica, Popa & co i-au indicat acestuia ”calul” câștigător și i-au sugerat să-l ia la pachet cu partidul. Semn că, atâta timp cât PSD-ul este la butoane și candidatul este susținut de servicii, votul la Galați este doar o scenetă care să dea o tentă democratică alegerilor locale.

   Scopul principal al acestei tranzacții, afirmă surse din Primăria Galați, este dorința patronului firmei Vega”93 de a-și asigura în continuare acoperirea pentru blocurile de pe Faleza Superioară, din zona Țiglina I, acolo unde nu există acte de concesiune și autorizații de construire. Blocurile cu peste 10 etaje din acea zonă au fost ridicate pe niște fundații vechi care au aparținut Combinatului Siderurgic Sidex. După privatizarea Sidex, din 2001, fundațiile de blocuri au rămas în patrimoniul Primăriei și, după un timp, primarul Dumitru Nicolae le-a cedat Vega”93, fără o hotărâre a Consiliului Local. De altfel, apartamentele din acele blocuri sunt proprietatea personală a lui Corneliu Istrate și sunt vândute de acesta la bucată. În plus, stabilitatea Falezei Superioare a Dunării a fost afectată de supradimensionarea blocurilor construite de Vega”93 pe vechile fundații proiectate și făcute să suporte doar patru etaje.

   Primarul Ionuț Pucheanu a recunoscut că s-a mutat în apartamentul din blocul Miorița, înainte de alegeri, dar afirmă că nu este al său și nici nu vrea să indice proprietarul și forma în care locuiește acolo. Astfel, primarul Galațiului stă într-o casă care nu apare în declarația sa de avere și nici nu știm pe numele cui a achiziționat-o de la proprietarul Vega”93, Corneliu Istrate. Ar fi fost și greu să justifice suma unei astfel de achiziții, peste 90.000 de euro, în condițiile în care a pierdut, tot în această primăvară, o sumă imensă în euro cu cafeneaua-restaurant din centrul Bucureștiului, pe care a fost nevoit să o închidă (http://www.nepasadegalati.ro/investigatii/2524-primarul-pucheanu-a-spart-200-000-de-euro-pentru-cafeneaua-din-bucuresti-pe-care-a-falimentat-o.htm).

 

   S.Ț.

Adaugă comentariu

Codul de securitate