Primarul Marius Stan nu se ocupă de gropile din asfalt nici tras de mânecă   Dacă nu sunt asfaltări semnificative, pentru firmele de casă Tancrad sau Lemacons-Vega”93, nu contează pentru edilul-șef al Galațiului. De peste un an, gălățeni care locuiesc în apropierea intersecției dintre străzile Anghel Saligny și Eremia Grigorescu i-au semnalat primarului Stan faptul că își distrug mașinile din cauza gropilor din asfalt. De fiecare dată, Marius Stan a promis că se va ocupa de gropile din asfalt apărute de ani buni la intersecția celor două străzi.

   Mai mult, unul dintre locuitorii din zonă l-a tras la propriu de mânecă pe primarul Stan. În urmă cu două luni, gălățeanul l-a întâlnit pe edilul-șef la intrarea în cimitirul Eternitatea și l-a abordat în legătură cu problema gropilor din asfalt. Cetățeanul i-a reamintit lui Stan că au fost înregistrate mai multe adrese la Primărie prin care locuitorii din zonă cereau rezolvarea problemei. Plin de speranțe, gălățeanul i-a spus edilului, care mima un interes exagerat, că tocmai trimisese, prin e-mail, o nouă solicitare. Plin de solicitudine, Marius Stan i-a promis gălățeanului că va rezolva problema imediat și chiar i-a delegat unui însoțitor misiunea de a-i aminti să înceapă imediat lucrările de plombare la intersecția străzilor Anghel Saligny cu Eremia Grigorescu. Au mai trecut două luni, a venit iarna, și asfalt n-au văzut gropile de la intersecția celor două străzi. Primarul Marius Stan nu se ocupă de gropile din asfalt nici tras de mânecă

 

   S.Ț.