Judecătoria Tecuci a repus în drepturi postul de radio închis abuziv de liberalii primarului Țuchel

   Abuzurile liberalilor tecuceni, care au închis prin metode securieste singurul post local de radio, au fost taxate în instanță. Judecătoria Tecuci, printr-o hotărâre din 12 august a.c., a stabilit repunerea în drepturi a postului de radio: „reintegrarea reclamantei (Radio Tecuci) în spaţiile închiriate conform contractului de închiriere nr. 563/25.06.2012, situate în Tecuci, str. 1 Decembrie 1918 nr.96 E, Bloc C Turn, sc.2 (0,60 mp pe acoperişul imobilului şi 1 mp în incinta denumită „ casa liftului” ) şi în consecinţă obligă pe pârâtă să permită reclamantei accesul în spaţiile închiriate şi să efectueze reconectarea la reţeaua de electricitate a aparaturii de emisie a reclamantei”.

   Conform directorului Radio Tecuci, Cristian Pohrib, ordinul de închidere a emisiei a fost dat de primarul urbei, liberalul Gerhardt Țuchel, care a fost enervat de faptul că buletinul de știri din acea zi prezenta faptul că este anchetat de DNA în mai multe dosare penale. Știrea radio preciza și faptul că DNA Galați a ținut dosarele la sertar: ”Cauza a fost preluată, prin ordonanța nr. 3574/C/ din 15 decembrie 2014, a procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, și înregistrată pe rolul secției de combatere a corupției sub nr. 712/p/2014. Ordinul ca dosarele penale în care este anchetat învinuitul Țuchel Gerhardt să fie aduse la București a fost dat de procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, care a fost sesizat în privința tentativei de tergiversare a dosarelor de către unii polițiști și procurori tecuceni și gălățeni”. Mai mult, jurnalul de știri cuprindea și un material despre șeful de partid al lui Țuchel, deputatul PNL Victor Paul Dobre. Ancheta jurnalistică, preluată din cotidianul on-line www.nepasadegalati.ro, prezenta faptul liderul PNL Galați, Victor Paul Dobre, a fost acționar ascuns într-o firmă româno-franceză care exporta cherestea de esențe nobile sub titulatura de doage de butoi. În perioada în care Dobre a deținut primul mandat de secretar de stat la MAI, acesta a beneficiat de un ajutor de stat de peste 100.000 de dolari pentru plata redevenței firmei de doage de butoi. Cel care a acționat pentru întreruperea emisiei Radio Tecuci a fost copreședintele PNL Tecuci, consilierul județean Liviu Butunoi, deținător și al funcției de consilier al deputatului Mircea Toader.

   În urma acestei sentințe, Radio Tecuci își va relua transmisia în câteva zile, timp necesat refacerii circuitelor tehnice.

   S.Ț.