Organigrama Primăriei Galați: rotește cadrele dar nu dă pe nimeni afară

   La vremuri noi, aceeași dinozauri, este pe scurt situația organigramei Primăriei din Galați la șase luni de la schimbarea administrației. Asta deși primarul Marius Stan promitea, imediat după câștigarea alegerilor, că va restructura din temelii instituția. Ei bine, noua organigrama votată joi de aleșii locali, face ce face, rotește cadrele, dar nu dă pe nimeni afară. Așa se face că, la ora actuală, în linii mari, structura aparatului birocratic al lui Stan seamănă izbitor de bine cu cel al fostului edil Dumitru Nicolae. În urmă cu trei luni, primarul Marius Stan a propus o altă organigramă, dar aceasta a fost respinsă de Agenția Națională a Funcționarilor Publici, deoarece nu a promovat corect statul de funcții, fiind vorba de o greșeală de exprimare în textul hotărârii. Noul termen avansat de Marius Stan pentru așa-zisa restructurare a primăriei este vara acestui an. Totuși, surprize mari nu prea sunt. „Nu o să vedeți nimic spectaculos, o să vedeți aceleași persoane. De exemplu, nu o să mai fie directorul Direcției respective, ci șeful serviciului. Organigrama votată în noiembrie nu a fost aprobată, deoarece am făcut o greșeală și nu am promovat și statul de funcții. Am supraestimat anumite persoane din Primărie și cu, siguranță, vor urma sancțiuni”, a declarat Marius Stan. O ultimă speranță, ca să scapăm de așa numiții dinozauri din instituție, constă doar în concursurile pe post. Nu este exclus, însă, ca în urma concursului, să regăsim aceleași persoane care au ocupat funcții de conducere în mandatul lui Dumitru Nicolae. Este vorba, desigur, de Doina Stamate, Viorica Palade, Daniela Uzuneanu, Elena Ghinea sau Viorel Mancaş. Noua structura organizatorică presupune patru direcţii generale- Dezvoltare, Buget-finanţe, Infrastructură şi lucrări publice şi, respectiv, Servicii publice– plus Instituţia arhitect şef. Potrivit city-managerului Aurel Vlaicu, la prima direcţie se vor subordona Cadastrul, Fondul locativ și Juridică,  la cea de-a doua, Direcţia Economică plus Direcţia de Impozite şi Taxe Locale, la cea de-a treia, toate departamentele care gestionau desfăşurarea de lucrări publice, iar în cea de-a patra direcţie vor fi cuprinse direcţiile de Informatică, Apărare civilă, Relaţii publice, Managementul calităţii şi Asistenţă socială. Ca să se lămurească și mai bine asupra încrengăturilor din instituția pe care o conduce, primarul Stan a solicitat, din bani publici, un audit în valoare de 150.000 de euro.

   Adrian Iftimie