CJ s-a făcut preş în faţa pesedistului Luciano Tudor: utilajele de deszăpezire funcţionează fără GPS-uri

   Dorinţele social-democratului Luciano Tudor, directorul general al societăţii Drumuri şi Poduri SA, sunt poruncă pentru conducerea PSD-istă a Consiliului Judeţului Galaţi. Preşedintele, cei doi vicepreşedinţi, precum şi county-managerul instituţiei nu sunt preocupaţi să monitorizeze activitatea de la deszăpezire a angajaţilor Drumuri şi Poduri, având în vedere că societatea este plătită pentru servicii din bani publici, mai exact, direct din buzunarul contribuabilului gălăţean. La cererea social-democratului Luciano Tudor, care s-a arătat ofensat că ar putea fi monitorizat, în acest an, conducerea Consiliului Judeţului Galaţi a închis ochii şi nu a mai dispus punerea în funcţiuna a GPS-urilor achiziţionate, anul trecut, de către Eugen Chebac. Deşi multe dintre utilajele de deszăpezire sunt dotate cu sisteme de monitorizare, niciunul dintre acestea nu este funcţional, autorităţile nefiind deloc curioase să verifice dacă declaraţiile din teren coincid cu realitatea. Mai ales, după ce anul trecut, modul în care s-a făcut deszăpezirea la Galaţi a stârnit un adevărat scandal. Întrebat de ce utilajele de deszăpezire nu funcţionează cu GPS-uri, Luciano Tudor, spontan din fire, a găsit o explicaţie pe măsură: Eugen Chebac a plecat cu GPS-urile. „Chebac a plecat cu tot cu GPS-uri. Am avut anul trecut, dar doar atunci. Au plătit pentru atunci, să fim monitorizaţi. Noi oricum suntem pregătiţi peste tot. Nu sunt probleme. Ce să facem cu GPS-urile? Noi avem nevoie de altele: carburanţi, de piese noi pentru utilaje, nu de GPS-uri”, ne-a declarat Luciano Tudor. În ciuda afirmaţiei social-democratului, surse din cadrul Consiliului Judeţului ne-au spus că GPS-urile nu au fost puse în funcţiune tocmai la cererea explicită a directorului de la Drumuri şi Poduri.

 

   Dezmăţ pe bani publici

   În iarna anului trecut, deszăpezirea, în judeţul Galaţi, s-a făcut cu circ şi scandal, după ce conducerea Drumuri şi Poduri a fost acuzată, de către vechea conducere a Consiliului Judeţului, de tentativă de înşelăciune. Asta pentru că directorul docietăţii a pretins instituţiei bani pentru ore nelucrate, precum şi pentru utilajele dezafectate, nefuncţionale. Tot în acea perioadă, funcţionari din cadrul Consiliului Judeţului au descoperit, în urma unui control în teren, mai multe utilaje trase pe dreapta, şoferi dormind, deşi, conform datelor oficiale din rapoarte, acestea acţionau pentru deszăpezire. Societatea Drumuri şi Poduri a primit, în acest an, conform site-ului de achiziţii publice, un contract în valoare de 1.249.823,65 lei pentru deszăpezire.

   Corina Dobre

Adaugă comentariu

Codul de securitate