Societatea civilă

   Îi invităm pe toţi cei care iubesc alergarea şi faptele bune să se înscrie la SemiMaraton Galaţi 2016 – cel mai important eveniment din estul României în calendarul alergătorilor profesionişti şi amatori, organizat de Fundaţia Comunitară Galaţi în scopul strângerii de fonduri pentru finanţarea unor proiecte menite să satisfacă nevoi ale comunităţii.    Anul acesta, SemiMaraton Galaţi se va desfăşura duminică, 11 septembrie. Va fi a treia ediţie a evenimentulu
   Cea mai mare rezervație marină din lume ar putea fi creată în câteva săptămâni, cu o simplă semnătură din partea lui Obama. Dar lobbyiștii companiilor de pescuit din Hawaii sunt extrem de vehemenți și fac tot ce pot pentru a opri acest acord. În lipsa unui puternic val de susținere din partea publicului, rezervația e în pericol. Soarta delfinilor, a broaștelor țestoase, a rechinilor și altor mii de specii depinde literalmente de noi.   Surse din interior spun că Obam
   Platforma Unionistă Acțiunea 2012 împreună cu parteneri din întreaga țara lansează astăzi campania „O carte pentru un frate”, destinată celor 100.000 de basarabeni care vor vizita România în intervalul iunie – final de septembrie.    Pentru a acoperi nevoile tuturor celor 100.000 de persoane de peste Prut care vin în Țară este necesară deschiderea câte unui punct de colectare a cărților la 20.000 de locuitori.  Până în prezent, centre de acest tip au fost înf
   A fost o zi grea pentru Marea Britanie, pentru Europa și pentru întreaga lume. Dar, într-un fel, poate e alarma de care aveam nevoie. Am făcut progrese în construirea unei lumi deschise, tolerante și cooperante, dar nu ne putem baza pe faptul că această direcție e de la sine înțeleasă - ea trebuie susținută constant și vigilent. Instituțiile pe care le înființăm pentru a colabora trebuie să fie vii în mințile și inimile noastre și nu doar niște instrumente birocrati
   100.000 de cetățeni ai Republicii Moldova vor vizita România, în intervalul iunie – final de septembrie, în cadrul celui mai amplu program național de cunoaștere a realităților sociale și culturale din Țară. Scopul programului vizează eliminarea stereotipurilor formate de propaganda antiromânească din ultimii peste 200 de ani în stânga Prutului și obținerea unei majorități unioniste în Republica Moldova către anul 2018.    Programul „Cunoaște-ți Țara” a de
   Galaţiul găzduieşte, joi 23 iunie 2016, de la ora 18:00, la Parcul de Soft (Str. Portului nr.23), seminarul “Femeia în societate” – o lecţie inedită şi plăcută de istorie, un dialog onest şi specific despre modelarea rolului femeii de-a lungul timpului şi influenţa ei asupra evoluţiei societăţii.    “Seminarul «Femeia în societate» evidenţiază faptul că femeia aocupat dintotdeauna un rol important însocietate. Dacă societatea, la 1900, spunea că femeia tre
   Etapa a II-a a Campionatului de Turism Sportiv “Ștafeta Munților”, organizată de Asociaţia de Turism Montan „Cocoşul de Munte” din Braşov, etapă de tip Master ce s-a desfășurat lângă Cabana Muntele Roșu, din Masivul Ciucaș, a avut la start 94 de echipe. La acest eveniment au participat peste 500 de persoane din 21 de cluburi de turism din România.    Cele mai căutate categorii la această etapă au fost Open, cu 33 de echipe înscrise, și Family, cu 23 echipe îns
   Federaţia Internaţională a Muzicienilor  - FIM a confirmat, pe site-ul oficial, alegerea Federaţiei Cultură şi Mass-Media FAIR-MediaSind în conducerea FIM. Votul dat de muzicienii delegaţi din întreaga lume  la  Congresul Mondial al Muzicienilor, ce a avut loc la începutul lunii laReykjavik, în Islanda, confirmă încrederea şi respectul de care se bucură FAIR-MediaSind pe plan mondial: http://www.fim-musicians.org/about-fim/executive-committee/.    "Este o mare reali
   Ia ghiciți cine ne onorează cu o vizită în Europa? Un personaj care numește femeile ”scroafe grase” și care refuză să excludă folosirea unei bombe nucleare contra Europei. Nimeni altul decât TRUMP! Candidatul la președinția SUA se pregătește să lanseze și în Europa o cruciadă a urii, chiar în momentul când extrema dreaptă câștigă teren și Marea Britanie amenință să părăsească Uniunea Europeană.   Trump va sosi în Europa înaintea votului decisiv din
   Curtea de Apel Bucureşti a respins recursul făcut de conducerea Societăţii Române de Radiodifuziune la Sentinţa Tribunalului Bucureşti prin care instituţia publică de presă este obligată să pună la dispoziţia Federaţiei Române a Jurnalişţilor MediaSind  informaţiile referitoare la sumele cheltuite pe diverse case de avocatură.    Sentinţa este definitivă şi constată următoarele: "Art. 1 şi art. 39 din legea 41/1994 stabilesc că SRR functionează ca serv

Pagina 28 din 70