Medicii de familie susţin campania de vaccinare anti-HPV

   Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF), organizaţie profesională reprezentativă pentru medicii de familie din toată ţara, sprijină intenţia Ministerului Sănătaţii de a iniţia un program de vaccinare anti-HPV (la cerere), în anul 2013, pentru prevenirea leziunilor pre-canceroase şi a cancerului de col uterin, ca urmare a solicitărilor venite din partea societăţii civile. „În eventualitatea lansării, în anul 2013, a unui program de vaccinare anti-HPV (la cerere), SNMF îşi declară sprijinul faţă de o asemenea decizie iniţiată de Ministerul Sănătăţii. Mai mult, SNMF doreşte să fie un partener al Ministerului Sănătaţii şi să se implice în mod activ în campania de comunicare şi educare a populaţiei şi a medicilor de familie cu privire la vaccinarea anti-HPV, campanie ce trebuie neapărat să însoţească campania de vaccinare. Prevenţia şi profilaxia sunt domenii care ne interesează în mod deosebit, iar aducerea Programului Naţional de Vaccinări la nivelul firesc al secolului XXI este un deziderat pe care îl susţinem de ani buni”, a declarat Rodica Tănăsescu, preşedinte al Societăţii Naţionale de Medicină a Familiei.

   Anual, în România, mii de femei mor din cauza cancerului de col uterin, conform rapoartelor organizaţiilor internaţionale, mai mult decât în oricare altă ţară din cadrul Uniunii Europene. În acelaşi timp, conform aceloraşi rapoarte, prevalenţa şi incidenţa acestei boli a atins cote covârşitoare în rândul româncelor.

   În ceea ce priveşte cancerul de col uterin, în România este o stringentă nevoie de informare, de educaţie, de vaccinare, de screening şi de consiliere. „Fără a aplica toate aceste măsuri, coerent, concomitent şi continuu, nu vom putea să ne aliniem ţărilor cu morbiditate şi mortalitate scăzute în acest domeniu. În lipsa unui program de vaccinare anti-HPV, în lipsa realizării până la capăt a screeningului CCU, vom asista în continuare la creşterea incidenţei cancerului de col, cu consecinţe grave asupra sistemului de sănătate şi sănătăţii publice, dar şi cu suferinţe inimaginabile pentru multe dintre pacientele noastre”, a mai precizat Rodica Tănăsescu.

   C.D.