Olimpia Buzia a fost eliberată din funcția de director al Casei Județene de Asigurări de Sănătate

   Începând de ieri, Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Galați a rămas fără director. Abia ce a revenit din concediu, democrat–liberala Olimpia Buzia a primit pe birou demiterea din funcţia de director general, printr-un ordin al Casei Naţionale. Deşi, oficial, la şefia CAS nu a fost nominalizat niciun nume, pe la colţuri se vorbeşte că, până la organizarea concursului, interimatul îl va asigura directorul economic, Iulia Petcu. „Printr-un Ordin al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate au fost notificați indicatorii de performanță și toți președinții-directori generali din țară au fost eliberați din funcție. Decizia a fost publicată, ieri, în Monitorul Oficial”, au precizat reprezentanții CNAS. O prevedere legală şi o clauză din contractul de mandat specifică faptul că, atunci când aceşti indicatori se modifică cu mai mult de 50%, se produce revocare mandatului.

 

   Șpagat politic

   Olimpia Buzia, farmacist, membru PDL, a ocupat funcţia de director al Casei Județene atât în guvernarea PSD-PNL, cât și în cea PDL. Acesta este și unul dintre motivele care ne fac să credem că demiterea este doar temporară, Olimpia Buzia urmând să revină în funcția de director al CAS. Funcție care i-a priit destul de binișor, dacă aruncăm o privire pe propria declarația de avere, postată pe 15 iunie 2012. Ei bine, anul trecut, directoarea demisă de la CJAS a încasat un salariu brut de 5.876 de lei pe lună, adică un venit anual de 70.515 lei. Maximul l-a atins în decembrie 2008, atunci când a primit numai puțin de 20.000 de lei. Olimpia Buzia mai are o sursă bugetară de venit: Universitatea „Dunărea de Jos”, de unde încasează 9.836 lei. Dacă la capitolul terenuri și case nu declară nimic, în ceea ce privește activele financiare, fosta directoare stă mai bine. Aceasta are depuse la MK. Nextebank următorele sume de bani: 585.608 lei (2004), 19.620 euro (2003), 3.617 dolari (2003) și 53.261 lei (2011). Democrat -liberala mai are bijuterii de aur în valoare de 17.000 de euro și un autoturism Volkswagen Golf din 2010.

 

   Cine este Iulia Petcu?

   Cel mai probabil, persoana care va ocupa funcția de director interimar al Casei Județene de Asigurări de Sănătate este Iulia Petcu, director economic, unul dintre cei mai vechi și pregătiți angajați ai instituției. Nu am reușit să intrăm în posesia CV-ului, însă, din declarația de avere postată pe site-ul instituției, aflăm că deține două apartamente și un autoturism Ford, din 2007, achiziționat în rate. Iulia Petcu are și o datorie de 17.000 de euro la CEC. În calitate de director economic al Casei Județene de Asigurări de Sănătate primește un salariu anual de 53.680 lei.

   Sergiu Damian