Sănătatea gălățeană este grav bolnavă și lipsită de personal specializat

   Cifrele oficiale arată că gălățenii sunt din ce în ce mai bolnavi în timp ce serviciile medicale se degradează și își restrâng în permanență activitatea. Declinul sănătății este confirmat și de numărul mare de medici care își dau demisia și pleacă să lucreze în străinătate pentru salarii chiar și de cinci ori mai mari. Și mai grav este că Spitalul Clinic de Urgenţă din Galaţi este pe punctul de a nu mai putea funcţiona ca spital de urgenţă, din cauza deficitului de medici. Deși la nivel național au fost deblocate 500 de posturi în sănătate, la Galați sunt disponibile doar patru dintre ele. Asta, în condițiile în care Spitalul Judetean are nevoie de nu mai puțin de 1.000 de angajați. Cele patru posturi vor fi ocupate în urma unui concurs și au fost repartizate la chirurgie toracică, radiologie, oncologie si alergologie. Niciun post nu a fost repartizat Secţiei de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI), care se confruntă cu o lipsă mare de personal. În acest moment, acolo ar trebui să lucreze în jur de 12 medici, însă, în curând, vor rămâne doar patru medici anestezişti, număr insuficient pentru a asigura funcţionarea normală a compartimentelor de urgenţă ale spitalului. „Am avea nevoie de cel puțin cinci medici. Acum suntem pe linia de plutire, dar în curând doi dintre medici se vor pensiona și vom avea probleme”, spune Călina Lazarovici, manager Spitalul Județean Galați. O situație critică este și la Secţia Cardiologie, în condițiile în care un medic cardiolog s-a pensionat iar altul e în pragul pensionării. Conform unui raport al Direcției de Sănătate Publică Galați, Spitalul Judeţean ar avea nu mai puţin de 1.081 de posturi vacante. Mai exact, 154 de medici, dintre care 10 ar trebui neapărat angajaţi în cursul acestui an, 187 de asistente și 689 de îngrijitoare, infirmieri, spălătorese sau alte categorii de personal sanitar auxiliar. La Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii este nevoie de şapte medici, 23 de asistenţi medicali și 13 infirmiere. Spitalul de Pneumoftiziologie are un deficit de 17 medici, 43 de asistente medicale și 46 de angajaţi din categoria personalului medical auxiliar. Ar mai fi nevoie şi de un farmacist, dar şi de personal medical superior şi mediu. La Spitalul de Psihiatrie există trei posturi de medic neocupate, unul de farmacist şi 19 de infirmieri, îngrijitori, spălătorese sau brancardieri. Spitalului de Boli Infecţioase a informat că i-ar mai trebui 34 de noi angajaţi, printre care un medic radiolog, trei medici de boli infecţioase, un medic de laborator şi câte opt infirmieri și brancardieri.

   Sergiu Damian

Adaugă comentariu

Codul de securitate