Parlamentarii votează, săptămâna viitoare, demiterea deputatului turnător Florin Pâslaru

   Turnătorul social-democrat Florin Pâslaru, „alintat” Pintea chiar de către Securitate, ar putea să spună adio Parlamentului României în cursul săptămânii viitoare. Asta după ce, ieri, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a solicitat Camerei Deputaţilor, pentru a doua oară, revocarea din funcţie a deputatului social-democrat gălăţean. „Agenţia Naţională de Integritate revine cu solicitarea transmisă Camerei Deputaţilor şi se adresează Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi pentru aplicarea cu celeritate a sancţiunilor disciplinare prevăzute de lege, respectiv revocarea din functie a deputaţilor Andon Sergiu şi Pâslaru Florin Costin, ca urmare a rămânerii definitive și irevocabile, în cazul lui Andon Sergiu, a sentinţei civile nr. 2930/13 aprilie 2011, cu consecinţa menţinerii ca legal şi temeinic a actului de constatare nr. 49/I.I./1 iunie 2009, şi a rămânerii definitive, prin necontestare, a raportului de evaluare nr. 119023/G/l.I./7 noiembrie 2011, privindu-l pe Pâslaru Florin Costin (...).Domnul Florin-Costin Pâslaru a fost informat prin adresele nr. 91494/G/I.I./20.12.2010 (confirmare de primire din data de 24.12.2010), nr. 31170/G/I.I./14.03.2011 şi nr. 44798/G/I.I./06.04.201. Domnul Florin Costin Pâslaru nu a depus la dosarul de evaluare niciun punct de vedere”, potrivit Agenţiei Naţionale de Integritate.

 

   Opoziţia solicită vot la vedere

   De teamă că parlamentarii Puterii ar putea să îl facă scăpat pe colegul lor Pintea, Opoziţia va solicita plenului reunit al Parlamentului, săptămâna viitoare, să voteze „la vedere”. Deputatul Mircea Toader, preşedintele PDL Galaţi, ne-a declarat că Opoziţia va spune „da” demiterii deputatului social-democrat. „Este adevărat că această problemă a fost discutată din nou în Comisia Juridică. Săptămâna viitoare se va vota demiterea sa. Pe lângă faptul că este incompatibil, el mai are o belea pe cap: este dovedit, oficial, turnător. Să vedem, însă, cum vor vota parlamentarii Puterii”, ne-a declarat Mircea Toader.

Reamintim că, pe data de 7 noiembrie 2011, Agenţia a constatat faptul ca Florin Pâslaru a propus angajarea şi a avizat contractul individual de muncă privind angajarea fiului său, începând cu anul 2009, în cadrul Biroului Parlamentar - Circumscripţia electorală numărul 18, încalcând, astfel, prevederile Legii nr. 161, din 19 aprilie 2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei. Agenţia a dispus şi sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie şi Justiţie.

 

   Pâslaru – în atenţia procurorilor pentru fals şi uz de fals

   Deputatul Pintea a ajuns în atenţia procurorilor, în repetate rânduri, ultima ispravă a parlamentarului gălăţean este declaraţia acestuia, pe proprie răspundere, dată în trei situații diferite, potrivit căreia nu a colaborat cu Securitatea. Ulterior, CNSAS i-a dat verdictul de colaborator, numele de cod al parlamentarului PSD a fost Pintea.


   Corina Dobre