Marius Necula îl susține din umbră pe Marius Stan

   Senatorul democrat-liberal Marius Necula, candidatul APP (PDL + UNPR) pentru Primăria municipiului Galaţi, este pus pe fapte mari în campania electorală. Surse din mediul politic gălăţean susţin că senatorul, care este mult mai interesat de încă un mandat de parlamentar decât de fotoliul de primar, îi face campanie electorală lui Marius Stan. Preşedintele Clubului de fotbal „Oţelul”, candidatul USL pentru funcţia de edil-şef, este ajutat, subteran, de candidatul APP, care nu pierde nicio ocazie în a-i face ode liberalului Stan. De altfel, Marius Necula a recunoscut, în cadrul unei conferinţe de presă, că cei doi sunt şi prieteni, deşi, în alegeri, pozează în contracandidaţi. Surse din cadrul USL Galaţi susţin că acesta este şi motivul pentru care Marius Necula îl menajează pe Marius Stan. Potrivit apropiaţilor celor doi aspiranţi la fotoliul de primar, candidatul APP a făcut deja o înţelegere verbală cu Marius Stan prin care l-a asigurat pe acesta de faptul că nu îl va ataca în campanie. Acesta este şi motivul pentru care Marius Necula a muţit brusc, odată cu startul oficial al campaniei electorale. Senatorul democrat-liberal a respins scenariile care circulă în mediul politic gălăţean, susţinând, în schimb, că „îi las să se bată şi le iau voturile”. „Nu fac campanie? Îi las să se bată şi le iau voturile. Încep să dea unii în alţii. Eu sunt ăla care nu contează, nu? Care are 3-4%. Eu mă susţin pe mine şi cred că voi câştiga, neatacând pe nimeni”, ne-a declarat Marius Necula. În schimb, la doar câteva secunde, democrat-liberalul l-a acuzat pe candidatul independent Nicuşor Ciumacenco că i-a interzis, cu ajutorul Poliţiei Locale, să îşi amplaseze mai multe panouri electorale în oraş: „Mi-a interzis să îmi pun mai multe panouri în oraş (...) A pus Poliţia Locală pe mine, să îmi interzică acest lucru”.

   Corina Dobre