PSD-iştii o readuc pe Laura Marin la conducerea ISJ Galaţi

   Laura Marin, fost inspector şcolar general adjunct, revine la conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi. Profesor de matematică la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”, Laura Marin este recomandată de Partidul Social Democrat pentru a ocupa fotoliul de inspector şcolar general, în locul democrat-liberalului Doru Resmeriţă, care a fost demis la sfârşitul săptămânii trecute. Protejata social-democraţilor gălăţeni a mai făcut parte din conducerea ISJ Galaţi. Aceasta a fost numită în funcţia de inspector şcolar general adjunct în toamna lui 2009, în locul democrat-liberalul Mitică Dudău, care, pe fondul unor neînţelegeri de partid, a preferat să-şi dea demisia din conducerea ISJ şi să revină la catedra de matematică a Colegiului Naţional „Costache Negri”, din Galaţi. Laura Marin a activat în conducerea ISJ până în septembrie 2010, atunci când, potrivit noilor reglementări, inspectoratele şcolare din toată ţara au renunţat la un post de inspector şcolar general adjunct, rămânând doar cu unul. Cel ales, la acea vreme să activeze ca adjunct al ISJ a fost democrat-liberalul Onuţ Atanasiu.

  „În cărţi” pentru şefia ISJ Galaţi s-a mai aflat şi consilierul local Gelu Hommer, profesor în cadrul Colegiului Tehnic „Traian Vuia”, care ar putea să vină totuşi, la conducerea ISJ, după încheierea perioadei examenelor naţionale.

   Corina Dobre