Deputaţii gălăţeni Dobre şi Nica – „în cărţi” pentru Ministerul de Interne

   Preşedintele PNL Galaţi, deputatul Victor Paul Dobre, şi liderul PSD Galaţi, deputatul Dan Nica, sunt propunerile USL pentru Ministerul Administraţiei şi Internelor. Surse din cadrul Uniunii Social Liberale ne-au declarat că, la Bucureşti, se tranşează problema desemnării unuia dintre cei doi parlamentari pentru a ocupa această poziţie. Apropiaţi ai celor doi deputaţi susţin că cele mai multe şanse le are Victor Paul Dobre, în condiţiile în care, în programul de guvernare al PNL, parlamentarul gălăţean era desemnat să ocupe fotoliul de ministru al Internelor. În stilu-i caracteristic, şeful PNL a negat, râzând, scenariul care circulă pe scena politică: „Ei, dragă, stai liniştită. Nu am discutat despre aşa ceva. E greu de spus dacă îmi doresc acest lucru. E prea devreme. Nu mi-a spus nimeni nimic”, a afirmat Dobre.

   Corina Dobre

 

 

Adaugă comentariu

Codul de securitate