USL-iştii pozează în victime pentru sensibilizarea electoratului gălăţean

   PNL-iştii şi PSD-iştii îşi plâng de milă, după ce, spun aceştia, au fost, în repetate rânduri, ţinta unor încercări de dezbinare, printr-o serie de tentative de dezinformare. Claudiu Brânzan, purtătorul de cuvânt al Partidului Social-Democrat, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că USL-iştii au fost, în cel puţin două rânduri, victime ale “răuvoitorilor” din peisajul politic gălăţean. Brânzan a făcut referire la scrisoarea anti-Marius Stan (candidatul USL pentru fotoliul de primar), care a circulat, la sfârşitul săptămânii trecute, pe internet şi nu numai, dar şi la un alt caz, despre care a refuzat, însă, să dea amănunte. „Campania asta electorală va fi cea mai interesantă de după 1990. Se va merge foarte mult pe dezinformare, intrigi. S-au perfecţionat oamenii în ultima vreme. Din nefericire, noi, până acum, am fost victime în două rânduri. Mă refer la USL. Unul dintre cazuri este cel pe care l-aţi prezentat. Al doilea caz nu este o acţiune, care să fi fost publică, dar este o acţiune prin care s-a încercat să se bage strâmbe între cele două partide mari din USL Galaţi”, a spus Claudiu Brânzan. Purtătorul de cuvânt al PSD a precizat că USL va funcţiona, cel puţin, până la alegerile parlamentare, omiţând, însă, să precizeze că Uniunea Social Liberală scârţâie din toate încheieturile, la Galaţi.

   Corina Dobre

Adaugă comentariu

Codul de securitate