Eugen Durbacă a lăsat UNPR cu ochii în soare

   Preşedintele PC Galaţi, Eugen Durbacă, a încheiat, aseară, socotelile cu UNPR. Liderul politic gălăţean a refuzat să mai candideze din partea formaţiunii politice chiar cu două zile înainte ca ministrul Apărării, Gabriel Oprea, să îl prezinte, oficial, ca şi candidat la Primărie, în cadrul evenimentului programat, vineri, la Teatrul Dramatic. Decizia lui Eugen Durbacă, de a rupe protocolul cu UNPR, vine pe fondul mai multor dispute din rândul şefilor partidului, dar şi din cauza modului în care au fost împărţite funcţiile la Galaţi.

   Întâlnirea dintre şefii UNPR Galaţi, de ieri după-amiază, s-a transformat într-un adevărat circ, după ce liderii organizaţiilor municipale şi judeţene s-au contrat vreme de mai multe ore. Potrivit unor surse participante la întrunire, se pare că Eugen Durbacă, nemulţumit, a părăsit locaţia, chiar în primele minute ale discuţiilor. Durbacă ar fi fost nemulţumit, printre altele, și de articolul din cotidianul on-line NepasădeGalați care dezvăluia faptul că UNPR-iștii i-au propus lui Nicuşor Ciumacenco să candideze, în condiţiile în care Durbacă bătuse deja palma cu ministrul Apărării. În stilul său alunecos, Eugen Durbacă a recunoscut că s-a rupt de UNPR. „Este adevărat că au tras de mine, însă eu nu am bătut palma cu niciun partid. Sunt nehotărât. Eu sunt profesionist, nu politician... Tot adevărat este că nu ne-am înţeles”, ne-a declarat Durbacă.

   UNPR a rămas, în acest moment, cu un singur candidat pentru alegerile locale de anul viitor. Este vorba despre Eugen Chebac, actualul preşedinte al Consiliului Judeţului, care va candida, pentru un nou mandat, cu susţinerea UNPR-iştilor gălăţeni. Surse din mediul politic gălăţean susţin că Eugen Durbacă analizează posibilitatea de a candida ca independent pentru fotoliul de primar al municipiului Galaţi. Pe lângă membrii PC, care îl vor urma în cursa pentru Primărie, Durbacă va putea miza şi pe sprijinul mai multor partide mici din Galaţi. Preşedintele PNŢCD Galaţi, Marian Popa, şi-a manifestat, în urmă cu o săptămână, intenţia de a-l susţine pe Durbacă în campania de anul viitor.

   Corina Dobre

Adaugă comentariu

Codul de securitate