Marius Stan și-a amintit că susține investiția într-un mall

   Conform acuzaţiilor liberalilor Marius Stan şi Victor Paul Dobre, birocraţia şi corupţia de la nivelul municipalităţii gonesc din nou investitorii. Marius Stan a declarat că afaceriști clujeni, care şi-au arătat încă de acum doi ani intenţia de a investi 100 de milioane de euro într-un mall, au fost trimişi la plimbare de vreo două ori de autorităţile locale. Liberalul afirmă că ar fi oferit apoi, personal, viceprimarului Ciumacenco, proiectul futurist pentru ca în râpa de pe strada Cloşca, lângă parcul Coposu (fost Cloşca), să apară investiţia respectivă. Marius Stan acuză că indiferenţa autorităţilor la propunerile de investiţii îi goneşte pe gălăţeni în mall-urile brăilene.

   În replică, viceprimarul Nicuşor Ciumacenco afirmă că liberalul a încercat să forţeze lucrurile: “Cu circa doi ani în urmă a existat o discuţie, după care nu au mai făcut nimic. Am avut o discuţie recentă şi au depus, cu 2 săptămâni în urmă, cererea pentru obţinerea certificatului de urbanism. Terenul nu poate fi trecut direct din proprietatea primăriei în proprietate privată”,a declarat viceprimarul PSD.

   Marius Stan a mai arătat că, într-una dintre şedinţele CL, au fost adoptate 3 proiecte de hotărâre, pentru apariţia „unei alimentare” (magazinul Carrefour), la care liberalii s-au opus, iar investiţiile de anvergură nici nu apucă să fie discutate. Întrebat de ce nu a dicutat acest subiect la şedinţele CL, Stan a motivat prin faptul că nici măcar una dintre propunerile sale nu a fost luată în considerare..

Marius Stan şi Nicuşor Ciumacenco vizează acelaşi fotoliu, cel de primar al Galaţiului. Deşi Stan a fost desemnat candidat al USL, zvonurile dau inversarea situaţiei. Candidatura la Primăria Galaţi ar urma să revină PSD, iar la conducerea CJ, liberalilor. Stan a respins aceste zvonuri, infirmând candidatura lui Dobre la conducerea judeţului şi retragerea sa, ori intrarea în cursă din partea PDL.

   Victor Lucescu