Deputatul Victor Paul Dobre este profesor în afaceri cu cherestea

   

   Tăcut și veșnic în fotoliul de președinte al Organizației Județene Galați a Partidului Național Liberal, unde zace de peste 25 de ani, Victor Paul Dobre are o viață subterană de afacerist. Dacă în afaceri reușește de fiecare dată, fără să facă niciun efort la vedere, Dobre a reușit recordul să nu facă nimic pentru Galați, din pozițiile de parlamentar și ministru secretar de stat.

   Acum, cand politicienii și Justiția din România au descoperit că dispar pe bandă rulantă codrii patriei, Victor Paul Dobre poate da lecții despre cum se exportă cherestea din lemn de esențe nobile. De vreo 20 de ani, președintele PNL Galați este asociat ascuns într-o firmă româno-franceză care fabrică doage de butoi în Zona Liberă. Mervin SRL, fabricantul de doage de butoi, exportă discret cherestea din lemn de esențe nobile, iar deputatul liberal Dobre îi asigură protecție politică. Dobre și soția sa Xenia sunt asociați cu firma de doage prin SC Codis SA, firmă de care își amintește cu greu.

 

   Dobre a luat 100.000 USD de la persoanele cu dizabilități și a plătit redevența firmei de doage

   În primul său mandat de ministru secretar de stat al Ministerului Administraţiei şi Internelor, Victor Paul Dobre a pus la cale o golănie în care l-a luat părtaș pe colegul său gălățean Mircea Toader, care se afla în funcția de secretar de stat la același minister. Între Crăciun și Revelion, Guvernul României emitea o Hotărâre ciudată privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară pentru judeţul Galaţi. Banii au ajuns, de fapt, la Mervin SRL, firmă în care secretarul de stat de la Ministerul Administraţiei şi Internelor, liberalul Victor Paul Dobre, era asociat prin SC Codis SA. La articolul 1, punctul (1), Hotărârea prevedea „suplimentarea sumelor defalcate din TVA pentru susţinerea sistenului de protecţie a persoanelor cu handicap, cultură, culte şi echilibrarea bugetelor locale, cu 332.252 RON”. La acelaşi articol, la punctul (2), se specifica:”Suma este necesară pentru susţinerea ajutorului de stat regional acordat operatorilor care funcţionează în regim de zonă liberă şi care au încheiat contracte de concesiune cu Administraţia Zonei Libere Galaţi până la data de 1 iulie2002”. În această situaţie se aflau doar două firme din Zona Liberă: Mairon SA şi Mervin SRL. Dacă Mairon SA a primit 12.093 USD din suma alocată, restul de 93.757 USD au ajuns la Mervin SRL, firmă româno-franceză fabricantă de doage pentru butoaie în care secretarul de stat Victor Paul Dobre şi soţia sa, Xenia Dobre, sunt asociaţi prin SC Codis SA. Hotărârea de Guvern era semnată de Mircea Toader, președintele Organizației Județene PD Galați, la acea dată.

 

   Sorin Țiței

Adaugă comentariu

Codul de securitate