USL îl trimite pe ”mamutul-penal” Durbacă pe băncile Parlamentului

   Baronul local Eugen Durbacă a pierdut bătălia contra greilor din PNL pentru postul de vicepreşedinte al Consiliului Judeţului Galaţi. Liberala Tania Bogdan şi social-democratul Cornel Hamza vor fi unşi, luni, vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţului, după ce USL l-a momit pe Durbacă cu un loc pe lista candidaturilor Uniunii pentru Parlamentare. Deşi Durbacă a ţinut cu dinţii de scaunul de vicepreşedinte al forului deliberativ judeţean, ministrul Administraţiei, liberalul Victor Paul Dobre, i-a tăiat apetitul conservatorului gălăţean cu doar un singur cuvânt: Aviasan. De teamă că procurorii DNA - care anchetează dosarul privind unul dintre cele mai mari tunuri imobiliare date în ultimii 20 de ani – l-ar putea sâcâi chiar acum la sfârșit de carieră politică, şeful conservatorilor gălăţeni a acceptat, ca din toamnă, să îşi ia tălpăşiţa în Capitală. Surse din mediul politic gălăţean ne-au spus că, în schimbul renunţării la scaunul de vicepreşedinte, miniştrii Dan Nica şi Victor Paul Dobre i-au făcut cadou lui Durbacă un colegiu de senator în municipiul Galaţi.

   Şeful conservatorilor gălăţeni le-a asigurat, astfel, PC-iştilor săi devotaţi Genica Totolici şi Eduard Grosu continuitate în funcţiile de directori ai societăţilor Transurb şi Gospodărire Urbană, din subordinea Consiliului Local Galaţi.

   Corina Dobre

Adaugă comentariu

Codul de securitate