Deontologii Galaţiului, milionari în euro, se bucurau de indemnizaţia de revoluţionar

 

   Formatorii de opinie ai gălăţenilor înainte şi după Revoluţie, ziariştii Radu Macovei, Katia Nanu şi Grigore Lazarovici, au beneficit de indemnizaţa acordată în baza Legii 341 din 2004 (a revoluţionarilor), deşi erau milionari în euro. Timp de ani buni, deontologii Galaţiului au încasat lunar sume de aproape 20 de milioane de lei vechi, deşi aveau venituri care depăşeau cu mult salariul mediu pe economie. Informaţia a ieşit la iveală la întâlnirea organizată de prefectul Galaţiului cu revoluţionarii. Atunci, Paul Florea a afirmat că printre revoluţionari există privilegiaţi, care sunt milionari în euro şi încasează indemnizaţia prevăzută de legea specială.

 

Prin declaraţii pe proprie răspundere false, Macovei, Nanu şi Lazarovici încasau banii publici

 

   Prevederile legale menţionează că indemnizaţia de revoluţionar poate fi încasată de Luptătorul Remarcat prin Fapte Deosebite, dacă acesta nu depăşeşte un venit lunar situat peste salariul mediu pe economie. Intrarea în plată se face prin declaraţii pe proprie răspundere, sub sancţiunea prevederilor articolului 292 din Codul Penal. Ori, de-a lungul anilor, de când legea a intrat în vigoare, cei trei moguli au fost şi patroni şi şefi ai redacţiei ziarului „Viaţa Liberă”. În tot acest timp, ei au devenit milionari în euro şi au depăşit, lunar, cu mult venitul prevăzut de lege pentru a primi indemnizaţia de revoluţionar.

Directorul Casei de Pensii Galaţi, instituţie prin care se distribuie indemnizaţia de revoluţionar, Ana Denis Aramă, a încercat să-i scuze pe cei trei deontologi de presă, afirmând că legea este ambiguă. Directoarea Aramă a spus că există o portiţă legală prin care cei trei puteau obţine banii, referindu-se la faptul că legea prevede obţinerea indemnizaţiei în funcţie de venitul salarial lunar. Astfel, printr-o eschivă, directoarea CJPG a încercat să acopere faptul că legea prevede nivelul de raportare la venitul lunar, nicidecum la cel salarial, aşa cum a încercat să acrediteze ideea.

Dovada faptului că cei trei au încasat indemnizaţiile apare pe site-ul Prefecturii Galaţi, la secţiunea revoluţionari. Macovei, Nanu şi Lazarovici au fost director, redactor-şef şi director adjunct ai Vieţii Libere, cu salarii foarte mari, şi au devenit milionari în euro în urma vânzării ziarului, dar şi din alte afaceri.

 

Autointitulaţii revoluţionari au primit şi terenuri de milioane de euro

 

Cei trei deontologi ai presei comuniste s-au făcut revoluţionari peste noapte, transformând Viaţa Nouă în Viaţa Liberă. După ce, pe 22 decembrie 1989, Radu Macovei, Katia Nanu şi Grigore Lazarovici, factori de influenţă ai Partidului Comunist la oficiosul Viaţa Nouă, nu ştiau unde să se mai ascundă, apoi s-au vopsit în democraţi. În noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989, cei trei ziarişti au pritocit o foiţă intitulată Viaţa Liberă, după ce au pupat mâna revoluţionarilor, pe care au prezentat-o apoi ca primul ziar liber din România. Pentru ca tacâmul să fie complet, oportuniştii şi-au prezentat producţia ca fiind apărută chiar pe 22 decembrie 1989.

   Pentru aceste mistificări, doi dintre ei, Radu Macovei şi Grigore Lazarovici, au mai fost premiaţi, alături de actualul om de afaceri Marian Băilă (noul patron al ziarului Viaţa Liberă) cu câte un hectar de teren intravilan. Cele trei hectare au fost cumpărate, în 1999, de fostul primar Eugen Durbacă, de la Romsilva, cu 5,9 miliarde lei din bani publici, şi apoi oferite lui Macovei, Lazarovici şi Băilă, ca terenuri agricole. Cele trei hectare au fost vândute, mai apoi, lanţurilor de magazine Selgros şi Real. Câştigul s-a situat între 10 şi 20 milioane de euro. La acest cadou s-a mai adăugat o altă pleaşcă. Consiliul Local Galaţi, după un alt şir de ilegalităţi, i-a împroprietărit pe cei trei moguli de presă cu o clădire de patrimoniu, pe strada Domnească, în 2004, la preţul ridicol de 600 milioane de lei vechi.

 

Sorin Ţiţei