Primele 4 firme cu capital autohton din Galați au avut o cifră de afaceri de 851 milioane de euro în 2014

   Neșansa de a locui într-un județ ocolit de investiții străine, mai ales în ultimii zece ani, a lăsat, cumva, pe umerii antreprenorilor locali sarcina creării și menținerii locurilor de muncă și a dezvoltării zonale în ansamblu, deziderat greu de atins, având în vedere obișnuința de a depinde de factorii politici și de vechile structuri industriale care acum nu prea mai există.

  Totuși, patru firme gălățene controlate de întreprinzători români se află în top 100, în fapt, în top 50 la nivel național, într-un clasament ce are în vedere cifra de afaceri realizată în anul 2014. Astfel, chiar între primele zece, pe locul al șaptelea, dar în cădere două poziții față de clasamentul întocmit anul trecut, situează retailerul de bricolaj Arabesque, controlată de omul de afaceri Cezar-Virgil Rapotan. Cifra de afaceri este identică cu cea din 2013 (1,5 miliarde lei), dar profitul companiei a sporit cu 35%, până la valoarea de 45 de milioane lei, în condițiile și unei reduceri cu 47 de persoane a numărului de salariați, 2.486 la finele lui 2014.

   Pe locul al treisprezecelea se situează comerciantul de metale și minereuri metalice Mairon SA, ce îl are ca și acționar majoritar pe afaceristul Costel Miron. Cele 1,15 miliarde lei realizate ca și cifră de afaceri în 2014 reprezintă un plus de 59 milioane față de veniturile din 2013. Profitul firmei a sporit cu șase milioane de lei, față de cele 26 de milioane raportate la 31.12.2013, în contextul menținerii unui număr constant de angajați, 404 persoane (doar patru în minus). 

   Producătorul de uleiuri Prutul, controlat de Marian Andreev, ocupă poziția a 18-a în top, cu trei locuri mai jos față de clasamentul ce a avut în vedere cifra de afaceri din 2013. Aceasta a cunoscut o scădere, la 31.12.2014, cu șase milioane lei, până la valoarea de 746 milioane, dar firma a revenit pe profit (două milioane lei), față de pierderea contabilă consemnată în 2013. În plus, firma a mai angajat 43 de persoane, totalul acestora fiind, în prezent, de 555.

   Tot în top regăsim și constructorul Vega 93, societatea fiind cunoscută drept "firmă de casă" a câtorva dintre administraţiile locale din zona Moldovei, pentru lucrări finanţate din bani publici. Faptul că asupra sa planează incertitudini legate de procedura insolvenței, autodeclanșată în noiembrie 2014, nu a împiedicat-o să urce 29 de locuri în top, până pe poziția 47. Cifra de afaceri a societății (controlată acum în acte de Ionuț Istrate și Anca Lefter) a urcat cu 106 milioane lei față de valoarea din 2013, până la 365 milioane lei, numărul salariaților a sporit cu 75, ajungând la 1.662 de persoane, dar compania a încheiat anul 2014 cu o pierdere cifrată la 115 milioane de lei.

   Surprinzător sau nu, din topul la care ne referim fac parte doar alți doi operatori economici cu capital autohoton din Regiunea de Dezvoltare Sud-Est. Este vorba de comerciantul de cereale, semințe și furaje Brisegroup din Constanța (locul al 12-lea, cu o cifră de afaceri de 1,28 miliarde de lei) și de brăilenii de la Comision Trade (locul 29, cu o cifră de afaceri de 566 milioane lei, realizată din comerțul cu combustibili și derivate ale acestora).

   La nivel național, clasamentul este dominat de singurele trei companii românești ce au reușit să treacă peste bariera celor două miliarde de lei, reprezentând cifra de afaceri din 2014: Dedeman Bacău, Tinmar Ind Ilfov (energie) și RCS&RDS.

   George Marinescu