Tinerii şomeri beneficiază de sume consistente de bani pentru integrarea pe piaţa muncii

   Ce nu ştiau liderii de sindicat din judeţele Constanţa, Brăila, Galaţi, Buzău, Vrancea şi Tulcea: 750 de lei +300 euro pentru stagiar, 300 de lei +250 euro pentru ucenic, 3.500 de lei+ 1.000 euro primă de instalare, 400 de euro pentru fiecare tânăr format sau evaluat, 30.000 de euro pentru iniţierea de afaceri.

   Tinerii şomeri beneficiază de sume consistente de bani pentru integrarea pe piaţa muncii. Toate benefiicile acordate tinerilor șomeri și angajatorilor le-au fost prezentate liderilor de sindicat din județele Constanţa, Brăila, Galaţi, Buzău, Vrancea şi Tulcea în cadrul seminarului ,,Măsuri de dezvoltare a resurselor umane, inserţiei profesionale şi incluziunii sociale a tinerilor”, organizat începând de vineri şi până ieri, la Constanţa. Seminarul a fost organizat de către Confederaţia Sindicală Naţională Meridian, în cadrul proiectului „Pro Juvenes - Parteneriat transnaţional pentru o piaţă inclusivă a muncii pentru tineri”.

   Sumele de bani pe care statul român le acordă deja şi cele din fonduri europene care se acordă în baza unor ghiduri de implementare a programului Garanția pentru tineri:

   

   750 de lei pentru stagiar, de la statul român, plus 300 euro lunar din fonduri europene

   Stagiatura presupune studii superioare, iar timp de şase luni angajatorii care încadrează stagiari printr-un act adiţional la contractul individual de muncă primesc de la stat suma de 750 de lei. Prin prgramul Garanția pentru tineri urmează să se acorde în plus 300 de euro lunar pentru fiecare stagiar din fonduri europene.

 

   300 de lei pentru ucenic de la statul român, plus 250 euro lunar din fonduri europene

   Ucenicia presupune contract de muncă, iar tânărul şomer este plătit să înveţe meseria. Pe întreaga perioadă de ucenicie se acordă angajatorului suma de 300 de lei, iar o dată cu obţinerea fondurilor europene prin programul Garanţia pentru tineri încă 250 de euro lunar. În funcție de nivelul de calificare, această sumă poate fi acordată pentru o perioadă cuprinsă între 1 și 3 ani.

 

   500 de lei pentru angajatorii care încadrează tineri, plus 200 de euro pe lună din fonduri europene

   Angajatorii sunt stimulaţi ca să încadreze tineri prin acordarea unei subvenţii de 500 de lei pe lună de angajat din bugetul asigurărilor de şomaj. Alţi 200 de euro vor fi alocaţi lunar pentru fiecare tânăr angajat din fonduri europene pe o perioadă de 12 luni.

 

   400 de euro din fonduri europene pentru fiecare tânăr şomer evaluat sau format

   Centrele de evaluare de competenţe care evaluează şi recunosc competenţele profesionale obţinute în sistem nonformal şi informal vor beneficia de o alocare medie de 400 euro pentru fiecare tânăr evaluat. Banii sunt alocaţi din fonduri europene. Şi tot de 400 de euro pentru fiecare tânăr format pot beneficia furnizorii de formare profesională autorizaţi care organizează cursuri de formare profesională.

 

   3.500 de lei primă de instalare de la statul român, plus 1.000 de euro din fonduri europene

   În prezent, un tânăr şomer aflat în evidenţele statului poate primi o primă de instalare în valoare de 3500 lei dacă îşi găseşte un loc de muncă şi îşi schimbă domiciliul în localitatea în care se află respectivul loc de muncă, iar prin programul finanţat cu fonduri europene Garanţia pentru tineri urmează să mai primească 1000 de euro. De asemenea, un tânăr şomer primeşte în prezent 1000 de lei dacă se angajează şi face naveta la o distanţă mai mare de 50 de kilometri, iar prin programul cu fonduri europene Garanţia pentru tineri urmează să primească în plus 250 de euro. În prezent, prima de instalare și prima de încadrare se acordă o singură dată, la angajare, persoanei respective, indiferent de vârstă.

 

   30.000 de euro din Fondul Social European pentru iniţierea unei afaceri

  Tinerii care iniţiază o afacere şi creează întreprinderi mici şi mijlocii, cu accent pe cele cu profil non-agricol din mediul urban vor putea primi o finanţare sub  formă de pachete integrate în valoare de aproximativ 30.000 de euro din Fondul Social European şi/sau Inițiativa privind Ocuparea Tinerilor.

 

 

Adaugă comentariu

Codul de securitate