Prima rețea românească de socializare online pentru companii - WorkTack

   WorkTack este prima rețea de socializare privată dezvoltată în România, dedicată companiilor de toate mărimile, indiferent de numărul de angajați. Fiind utilizată la nivel intern, aplicația este un tool care aduce beneficii tuturor organizațiilor care caută să-și îmbunătățească activitatea și totodată modul de abordare a acesteia.

   Un studiu recent efectuat de cei de la Forbes a relevat faptul că 64% dintre angajații companiilor vizitează site-uri care nu sunt work-related, cel puțin o oră în fiecare zi. Conform sondajului, 41% dintre respondenți socializează pe Facebook, 37% petrec timp pe LinkedIN, iar restul citesc ziare online, fac cumpărături, își verifică mailurile personale sau accesează site-uri matrimoniale.

   Astfel, pentru comunicarea departamentală rămân disponibile metodele clasice, mai puțin eficiente ca și timp, cum ar fi email-ul sau celularul, ori de câte ori angajații încearcă să comunice cu cineva din echipă.

   WorkTack este o comunitate privată pentru orice companie sau organizație, care se utilizează exclusiv intern și prin intermediul căreia angajații pot comunica în timp real, la fel cum fac prietenii pe rețelele de socializare. Fără să mai fie nevoie de email-uri sau telefoane. În plus, prin aplicația de task management se face organizarea activităților zilnice, pentru o mai bună fluidizare a procesului muncii.