Profesorii navetiști îl execută silit pe primarul din Oancea

      Nu mai puţin de 15 profesori, care fac naveta în localitatea gălăţeană Oancea, vor apela la un executor judecătoresc pentru a-l obliga pe primarul comunei să le deconteze transportul. Dascălii nu şi-au mai primit banii pe navetă din anul 2009. În ciuda faptului că au câştigat, anul trecut, procesul împotriva Consiliului Local, prin care forul legislativ este obligat să le deconteze naveta pe anul 2010, profesorii gălăţeni nu au încasat, nici până astăzi, vreun sfanţ. „Mai mult decât să apelăm la un executor judecătoresc, nu avem ce face. Domnul primar nu are respect nici faţă de instituţii şi nici faţă de profesori. Dacă va continua aşa şi în perioada ce va urma, vom mai deschide un proces şi pentru anul 2011”, ne-a declarat Lidia Antoniu, vicepreşedintele Sindicatului Învăţământului Preuniversitar (SIP) Galaţi.

   Cadrele didactice, care fac naveta în localitatea Oancea, riscă să facă muncă voluntară, pentru al doilea an şcolar consecutiv. Cel vizat, primarul Victor Chiriloaie, se plânge că nu are bani şi pasează responsabilitatea în curtea Guvernului. „Să acţioneze Guvernul, nu pe noi. Guvernul nu ne-a dat niciun ban pentru asta. Noi, din contră, am dat oameni afară şi am întrerupt iluminatul stradal pentru că nu avem cu ce plăti. Nu există bani şi nici speranţe”, susţine edilul comunei Oancea.

 

   „Să spună că nu are nevoie de şcoală şi ne mutăm”

   Primarul Victor Chiriloaie este vedetă în judeţul Galaţi. El este singurul edil care nu s-a preocupat pentru ca profesorii să beneficieze de drepturile prevăzute de lege. Ba mai mult, deşi are în spate o carieră militară, Victor Chiriloaie nu pune preţ pe hotărârile judecătoreşti. Nici intervenţia conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Galaţi nu l-a determinat pe primar să acţioneze conform legii. „Noi am avut mai multe dialoguri cu dânsul. Vina primarului este că nu înţelege că profesori calificaţi nu găseşti în comună. Ca să vină, trebuie să le plăteşti naveta. Dacă vrea şcoală cu educaţie de calitate, trebuie să găsească bani pentru navetă. În aceste condiţii, ar trebui să spună că nu vrea şcoală în comună şi ne mutăm. Are probleme grave în a gestiona banii”, afirmă Doruleţ Resmeriţă, inspectorul şcolar general.

   Corina Dobre