25.000 de gălăţeni primesc cadou de Sărbători apă rece

   Moş Crăciun va veni, la peste 80 de asociaţii de proprietari din Galaţi, cu...apă rece. Locatarii rău-platnici, sancţionaţi de Apă-Canal cu sistarea apei potabile, vor beneficia de apă curentă în perioada sărbătorilor de iarnă, mai exact din 23 decembrie şi până pe 7 ianuarie. „În prezent, un număr de 83 de Asociaţii de proprietari au apa restricţionată zilnic, între orele 6 şi 22.30, în total fiind afectaţi nu mai puţin de 25.000 de gălăţeni. Majoritatea restricţiilor au fost impuse în prima jumătate a acestui an, pentru datorii vechi şi de cinci ani”, a motivat initiativa viceprimarul Nicuşor Ciumacenco. De exemplu, Asociaţia de proprietari nr. 850, din Micro 39 B, nu mai are apă non-stop din luna aprilie, din cauza unor datorii ce însumează 1.024.508 lei și datează din anul 2006. Un alt exemplu negativ este Asociaţia 402, din Micro 19, unde apa a fost restricţionată în martie, pentru datorii de 660.620 de lei.

   Corina Dobre

Adaugă comentariu

Codul de securitate