Centrul de Afaceri Galaţi așteaptă o finanțare de 3 milioane de euro de la Guvern

   Lucrările la fostul Centru de Afaceri, de lângă Prefectura Galaţi, par să nu mai aibă sfârşit. Şantierul a ceea ce ar fi trebuit să devină o modernă sală de şedinţe datează din anul 1988. Proiectul iniţial prevedea construirea unui campus al judeţenei PCR, blocul de locuinţe, sala de sedinţe şi cantina partidului. Pentru că urma să găzduiască conferinţele PCR, gălăţenii i-au pus eticheta de "Fabrica de Aplauze". După Revoluţie, construcţia a fost abandonată, iar în 1998 a fost trecută în patrimoniul CJ Galaţi.

 

   Istoria unui eşec

   În anul 2006, Consiliul Judeţului (CJ) Galaţi a câştigat, prin intermediul fostului Minister al Integrării Europene, structură guvernamentală intrată în componenţa Ministerului Dezvoltării, o finanţare PHARE pentru realizarea unui "Centru de Afaceri". Finanţarea europeană, acordată pentru continuarea lucrărilor şi schimbarea destinaţiei construcţiei, s-a ridicat la 3,9 milioane de euro. Restul sumei, de până la 6,2 milioane de euro, trebuia asigurată astfel: 1,3 milioane de euro din surse guvernamentale şi aproape un milion de euro din bugetul CJ.

   Banii pentru această investiţie s-au pierdut, după ce fostul Minister al Integrării a încredinţat contractul unei firme cu doar cinci angajaţi. Lucrările au început în 2007 şi s-au oprit definitiv la sfârşitul lui 2008, după ce Comisia Europeană o blocat finanţarea. Preşedintele Consiliului Judeţului, Eugen Chebac, a încercat să obţină refinanţarea proiectului din fonduri autohtone și a solicitat 3 milioane de euro de la Ministerul de Finanţe. L-am intrebat pe Eugen Chebac când vor fi reluate lucrările la Centrul de Afaceri, având în vedere că au fost abandonate de foarte mult timp. "Şi eu îmi pun aceasta întrebare. Atâta timp cât pe masa Guvernului zace, de peste şase luni, hotărârea de alocare a trei milioane de euro pentru continuarea proiectului. Dânşii au fost cei care au reziliat contractul cu firma care a lucrat la Centru. Avem toată procedura făcută, aşteptăm să se semneze documentul”, a fost răspunsul președintelui CJ.

 

   Cum sa pierzi banii UE

   La licitaţia pentru execuţia "Centrului de Afaceri" au participat 10 firme, fiind selectat consorțiul format din compania spaniola GTM si firma gălățeană Brico Grup SRL. După câteva luni de la începerea lucrărilor, a intervenit un blocaj în relaţiile dintre firma spaniolă, care este liderul consorţiului şi firma din Galaţi, pentru că spaniolii au încasat banii, dar au fost zgârciţi când s-a pus problema plăţilor către Brico. Lucrările s-au oprit definitiv la sfârşitul lui 2008, atunci când muncitorii de la firma gălăţeană au părăsit şantierul. Motivul? Începuse criza imobiliară în Spania, iar GTM şi-a închis afacerile din România. Prin urmare, Brico nu mai avea de la cine să încaseze banii pentru lucrări. Stan Ariton, directorul Brico SRL Galaţi, a depus o plângere împotriva firmei spaniole la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), biroul teritorial Galaţi, însă s-a dispus neînceperea urmăririi penale. Au trecut trei ani de când muncitorii au părăsit şantierul de lângă Prefectură şi nici semne că lucrările ar putea începe prea curând nu sunt.

   Sergiu Damian