Devoratorii banilor publici de la Apaterm – cercetaţi de Direcţia Naţională Anticorupţie

   Deputatul UNPR Mihail Boldea a formulat, miercuri, plângere penală împotriva lui George Cubasa, fostul director al societăţii de termoficare a Galaţiului, dar şi a Consiliului de Administraţie, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, delapidare, fals şi uz de fals. Vechea conducere a Apaterm este acuzată, printre altele, că a cheltuit aproximativ 21 de milioane de lei pentru reabilitarea punctelor termice, în condiţiile în care suma de bani ar fi trebuit să ajungă în conturile creditorilor, mai exact, la Electrocentrale Galaţi. „Va fi un adevărat circ penal. În Consiliul de Administraţie era membru şi Zaharia de la Pieţe, care avea o indemnizaţie de 36 de milioane de lei vechi. La rândul lui, George Cubasa era membru în Consiliul de Administraţie la Pieţe şi avea tot 36 de milioane de lei. Voi sesiza şi Curtea de Conturi, care va vedea cum s-a cheltuit banul public, cum au venit banii publici de la Consiliul Local. Tot ei vor spune dacă primarul şi viceprimarii sunt implicaţi în mod direct”, a declarat avocatul Mihail Boldea.

   Acesta a mai criticat și lipsa de reacţie a administraţiei publice locale, în frunte cu primarul Dumitru Nicolae, dar şi a politicienilor, care şi-au anunţat candidatura pentru fotoliul de edil-şef al municipiului Galaţi. „Apatermul se afla sub directa coordonare a city-managerului Florin Popa, care nu ştie decât să încaseze 10.000 de lei lunar, dar în rest, nu a făcut nimic în această calitate. Remarc o necunoaştere a legii din partea lui Nicuşor Ciumacenco şi o lipsă de implicare serioasă pe această temă”, a spus Boldea.

   Nici candidatul USL, Marius Stan, nu a scăpat de critici, din cauza lipsei totale a unei reacţii pe tema Apaterm. Pe acesta, deputatul UNPR l-a catalogat drept surdo-mut: „Marius Stan nu a spus nimic pe acest subiect, ceea ce denotă faptul că nu se pricepe la administraţie şi nu pot să nu remarc faptul că acum este ocupat cu DNA-ul, la Bucureşti, unde a călcat şi luni”.

   Uitat de către deputat a fost candidatul UNPR, Eugen Durbacă, cel care a inventat schemele de personal umflate de clientelă politică la firmele municipalității.

   Corina Dobre

Adaugă comentariu

Codul de securitate