Asistenta șefă de la maternitatea  ”Buna Vestire” caută scutece la biserici și la oamenii de afaceri

   Asistenta şefă a maternităţii „cerşeşte” pamperşi, pentru noii-născuţi din familii sărace, de la oameni de afaceri şi de la biserici. Asta pentru că cheltuielile alocate scutecelor nu sunt decontate de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate(CJAS).

   Pe lânga munca de asistentă şefă la maternitatea Buna Vestire din Galaţi, Constanţa Apostol mai are o activitate: s-a angajat voluntar să caute sponsori care să achite scutecele bebeluşilor ce vin pe lume la această instituţie medicală. Necesitatea este mare în cazul copiilor care provin din familii social vulnerabile sau de la ţară. Celelalte categorii de mame, cu o situaţie materială asigurată, primesc de la doctor liste cu cumpărăturile necesare.

   „Mămicile sărmane de la ţară ajung aici nepregătite pentru naştere. Nu aduc scutece de acasă, iar soţul vine abia atunci când le externăm. Multe sunt şi mame singure, neacceptate de familie. Noi ţinem aceşti copii 6-7 zile, cât stau până la externare. Un nou născut foloseşte cel puţin cinci pamperşi zilnic şi nu ne lasă inima să-i lăsăm fără scutece”, a spus Constanţa Apostol.

   Cinci pamperişi în fiecare zi, înmulţit cu 30 copii, atât cât sunt internaţi, rezultă că spitalul trebuie să ofere 150 de pamperşi, al căror cost se ridică la cel puţin 150 lei pe zi. Lunar, aceste cheltuieli pentru maternitate depăşesc 4.500 de lei. Constanţa Aposol apelează la relaţiile sale din lumea afacerilor şi a preoţilor, care o mai ajută pentru a asigura confortul bebeluşilor. Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate nu a prevăzut bani pentru astfel de situaţii nefericite, care sunt din ce în ce mai frecvente. În schimb, administratorul CJAS privește situația creată cu ochelari de cal: „Atunci când faci un copil, îţi asumi nişte responsabilităţi privind tot ce înseamnă creşterea acestui copil. Noi nu suntem casa de ajutor în sănătate, ci Casa de Asigurări de Sănătate, şi plătim doar serviciile pe care le contractăm cu spitalele” , a declarat Olimpia Buzia, preşedintele CJAS Galaţi.

   Domnica Negru