O lozincă cu PCR se află la loc de cinste pe un bloc din Galaţi

  A trecut mai mult de două decenii de la moartea tovarăşului Ceaușescu, dar în Galaţi încă se mai pot vedea mostre ale epocii de aur. Un astfel de exemplu poate fi întâlnit în cartierul Ţiglina III, mai exact la Flora. Este vorba de celebrul bloc A12, deasupra căruia a stat scris mai bine de 20 de ani: "Trăiască PCR". După cum bine se poate observa (vezi foto) respectivul însemn încă mai există, dovadă că democraţia se împacă bine cu dictatura.

 

   Nostalgicii “epocii de aur”

   Ciudat este că locatarii nu par deloc deranjaţi de faptul că stau într-un imobil care le aduce aminte de fostul regim. Din contră, par că se mândresc cu asta. Pe nea' Gheorge Simion l-am întâlnit pe o băncuţă, în faţa blocului. Nici nu vrea să audă că cineva ar putea să dea jos literele de pe acoperişul blocului: "Sunt de foarte mult timp. Înainte nu erau construite atâtea clădiri şi se vedeau în tot cartierul. Sunt amintiri comuniste, dar nu îmi este ruşine. Astăzi suntem în capitalism şi o ducem mai rau".

   Alt locatar, Nicu Croitoru, spune că însemnele respective sunt un punct de reper pentru ambulanţă şi taximetrişti: "Toată lumea ştie de acest bloc. Aşa a devenit celebru. Dacă spun că locuiesc la A12, nimeni nu ştie unde este. Dar dacă spun de blocul -Trăiasca PCR-, toti ştiu la ce ma refer". Mai în glumă, mai în serios, bărbatul spune că aşteaptă monarhia să se potrivească cu litera "R" (n.r. de la Rege), care a mai rămas din "PCR"

 

   Unde-s cozile de altădată

   O altă clădire care ne duce cu gandul la epoca de aur o întâlnim în centrul oraşului. Este vorba de Autoservirea, de pe strada Nicolae Balcescu, unde, pe vremea comunismului, oamenii făceau adevărate cozi pentru a cumpăra un litru de lapte, o pâine sau o bucată de carne. Tot aici se găseau cele mai bune şi noi produse româneşti. Ei bine, astăzi bate vântul prin această autoservire. Rafturi pe jumătate goale, iar clienţii îi numeri pe degetele de la o mână. Totuşi, merită să intraţi în Autoservire. Veţi putea găsi oricând o bere Premium, un pate de Sibiu sau biscuţi cu cremă "Eugenia".

   Sergiu Damian

Adaugă comentariu

Codul de securitate