Proba-cheie în rezolvarea jafurilor de la BRD și Bancpost – ADN-ul

   Anchetatorii care se ocupă de jafurile armate de la BRD și Bancpost din Galați știu cine sînt autorii faptelor. Nu-i pot trimite după gratii, însă, pentru că nu au probe împotriva lor. Testul ADN este, în ambele cazuri, o probă extrem de importantă. De aceea, polițiștii care lucrează în dosarele jafurilor de la bănci își pun toată baza în rezultatele testelor ADN, care se fac în Laboratorul de Genetică de la Institutul de Medicină Legală ”Mina Minovici”, din București. Rezultatele probelor ADN întârzie să apară, din cauza lipsei banilor. Poliția din Galați nu are fondurile necesare pentru a deconta expertizele. În joc este vorba despre mai bine de 15.000 de lei. Proba ADN este extrem de importantă pentru că infractorii au avut fețele acoperite și nu au lăsat amprente, spun surse din rândul anchetatorilor. Deși ambele agenții bancare erau dotate cu camere de supraveghere video, imaginile surprinse de acestea nu-i ajută prea mult pe polițiști. În plus, autorii jafurilor armate de la BRD și Bancpost au acționat ca adevărați profesioniști, deși nu au antecedente penale. Nu au lăsat nici o amprentă sau altă urmă la locul faptei. Au purtat mănuși chirurgicale, și-au pus pe ei haine care să nu atragă atenția, nu și-au privit victimele din bancă în ochi și și-au schimbat vocea atunci când au cerut banii din seif, toate ca să-i inducă în eroare pe anchetatori.

 

   Nu există crimă perfectă

   Deși au acționat ca la carte, autorii jafurilor armate de la BRD și Bancpost au făcut câteva mici greșeli, care ar fi trecut neobservate de niște ochi profani, nu și de cei ai unor judiciariști cu state vechi de plată. Micile greșeli au dus la ”marile descoperiri”. Așa a fost identificat și reținut unul dintre cei doi autori ai jafului de la Agenția BRD, din Port. Lucian Mocănel, de 21 de ani, a fost ridicat de polițiști de acasă, pe 15 aprilie, anul acesta. Nici prin gând nu-i trecea că va fi descoperit vreodată. Era ferm convins că n-a lăsat nici o urmă și nu va fi găsit niciodată. Nu și-a recunoscut fapta nici o clipă. Nici după ce a fost pus în fața probei ADN, care nu dă greș, dar nici atunci când a fost recunoscut din grup, de un martor ocular. Mocănel nu recunoaște nici în ziua de azi că a participat la jaful armat de la BRD. Nu cooperează cu organele de anchetă și nu a suflat o vorbă despre camardul care l-a ajutat să jefuiască banca. Poliția din Galați îl știe însă. Anchetatorii l-au și interogat de câteva ori, însă, acesta nu recunoaște nimic, iar probe nu sînt deocamdată. Așa că este liber ca pasărea cerului, se plimbă prin oraș cu mașini scumpe, se distrează, este un băiețaș cu mulți bani și destul de cunocut prin cluburile de fițe din Galați.

 

   Atacatorul de la Bancpost a lăsat urme lângă locul faptei

   Și în privința jafului armat de la Bancpost, anchetatorii Poliției sînt pe cale să pună mâna pe autor. Au nevoie însă de probe, pentru a-l trimite după gratii. Și în acest caz, rezultatele testului ADN sînt cruciale. Autorul jafului armat de la Agenția Bancpost, de lângă Casa Roșie, n-a lăsat nici el urme la locul faptei. A purtat mănuși și cagulă, așa că cercetarea la față locului nu a adus prea multe indicii despre identitatea sa. După ce a fugit din bancă, atacatorul a făcut însă mai multe greșeli. Cea mai mare a fost aceea că și-a lăsat amprentele pe o mașină parcată în fața băncii, pe care a atins-o când își asigura scăparea. Informația de aur le-a fost dată polițiștilor de un martor ocular care lucrează la o firmă din zonă. Criminaliștii de la Poliția județului Galați au ridicat mașina, au luat probe de pe ea și le-au trimis la Institutul Criminalistic din București. Acum se așteaptă rezultatele, pentru că sînt proba-cheie în rezolvarea cazului.

 

   Două bănci jefuite în numai trei luni

   Pe 5 octombrie 2009, în jurul orei 14.30, doi bărbați mascați și înarmați au pătruns în Agenția BRD, din Port, și i-au amenințat pe agentul de pază și pe casieră cu pistolul. Au luat singuri banii din seif și au dispărut, în mai puțin de un minut, cu peste 150.000 de lei. La numai patru zile după jaf, Poliția din Galați avea să facă o gafă monumentală. Pe baza imaginilor suprinse de camerele video din bancă, a fost reținut, la granița României cu Serbia, un șofer de TIR din țara vecină, care intrase în bancă de mai multe ori. Bietul om a fost purtat pe drumuri, prin România, mai mult de 1.000 de kilometri, interogat, confruntat cu probele și, în cele din urmă, eliberat. S-a stabilit că acesta intra destul de des în Agenția BRD din Port, fiindcă acolo schimba valută, de câte ori ajungea în Galați. Trei luni și jumătate mai târziu, pe 18 ianuarie 2010, la ora 14.00, un alt jaf armat asupra unei bănci băga Poliția în ședință. Atacul a fost dat asupra Agenției Bancpost, de lângă Casa Roșie, de un singur bărbat mascat și înarmat, care a amenințat-o pe casiera de serviciu și a fugit cu toți banii din seif, 2.200 de euro și 7.000 de lei.

   Emanuela Turcu

Adaugă comentariu

Codul de securitate