Consiliul Local şi Apaterm vor fi amendate pentru că ţin gălăţenii în frig

   Gălăţenii ar putea plăti, din banii lor, pentru ilegalităţile comise de Consiliul Local, primarul Dumitru Nicolae şi Apaterm. Forul legislativ local, împreună cu societatea de termoficare şi edilul Galaţiului, riscă să fie amendaţi cu nu mai puţin de 150.000 de lei (1,5 miliarde de lei vechi).

   Societatea de distribuţie a agentului termic, aflată acum în insolvenţă, dar şi Consiliul Local, riscă să fie sancţionaţi cu până la 50.000 de lei, pentru că temperatura apei calde furnizată gălăţenilor nu depăşeşte 45 de grade Celsius. În ciuda Ordinului Preşedintelui ANRSC nr. 483/2008, care prevede obligaţia furnizorului de a asigura utilizatorilor apă caldă la temperatura minimă de 55-60 de grade, Consiliul Local a permis societăţii de termoficare să încalce legea, cu ajutorul unui proiect de hotărâre. „Aceasta este o altă problemă care priveşte Consiliul Local, întrucât, la iniţiativa conducerii acestei societăţi, s-a cerut în mod ilegal aprobarea, în şedinţa de Consiliu, a altor parametri de furnizare a apei calde, fapt ce contravine legii”, a declarat Viorel Trif, directorul ANRSC Galaţi.

   Aceasta nu este singura sancţiune pe care gălăţenii vor trebui să o plătească, din propriile buzunare. Primarul Dumitru Nicolae şi Consiliul Local riscă să fie amendaţi de ANRSC şi cu 100.000 de lei, pentru că au prelungit, anul trecut, ilegal, contractul cu Apaterm. Dar şi pentru că împuternicirea i-a fost atribuită aceleiaşi societăţi, Apaterm, care nu mai deţine licenţă de distribuţie a agentului termic.

   Corina Dobre