Dr. Călin Doboş este anchetat pentru ucidere din culpă şi exercitarea fără drept a profesiei de medic estetician

   Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi au început urmărirea penală împotriva medicului Călin Doboş, cel care a efectuat operaţia de liposucţie tinerei din Brăila, care a decedat săptămâna trecută. Potrivit prim-procurorului Ion Gâlcă, dr. Călin Doboş a primit interdicţie de a părăsi localitatea şi este anchetat pentru ucidere din culpă şi exercitarea fără drept a unei profesii. „Actele premărgătoare efectuate în cauză au condus la începerea urmării penale împotriva învinuitului Doboş Călin, medicul care a efectuat această intervenţie chirurgicală de liposucţie abdominală. Urmărirea penală s-a început pentru două infracţiuni: ucidere din culpă şi exercitarea fără drept a unei profesii. Până acum, am administrat şi mijloace de probă, am efectuat două percheziţii: una domiciliară şi una la clinica Hyperion, de unde s-au ridicat mijloace de probă, înscrisuri, şi altele. De asemenea, s-a luat şi măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea pentru 30 de zile împotriva învinuitului Doboş Călin”, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, Ion Gâlcă – prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi .

 

   Se consideră nevinovat

   Magistratul a precizat că dr. Călin Doboş a fost audiat de două ori de către procurori, iar în ambele cazuri renumitul medic „estetician” şi-a susţinut nevinovăţia: „A fost audiat imediat după efectuarea percheziţiilor domiciliare, nu s-a sustras niciun moment urmării penale, în ceea ce priveşte declaraţia pe care a dat-o, nu pot da detalii (...) Sigur, în concepţie, fiecare individ se consideră nevinovat”. Potrivit lui Ion Gâlcă, în acest caz au fost audiate mai multe persoane, însă numai medicul Călin Doboş are calitatea de învinuit.

   În cazul în care va fi găsit vinovat, dr. Călin Doboş riscă pedepse între doi şi şapte ani de închisoare pentru ucidere din culpă şi de la o lună la un an pentru exercitarea fără drept a unei profesii.   

   În paralel, Colegiul Medicilor şi Comisia de malpraxis din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică desfăşoară alte două anchete.

   Corina Dobre