Ex-ministrul Victor Paul Dobre – acuzat de abuz în serviciu în scandalul listelor electorale

   Ghinionul se ţine scai de preşedintele PNL Galaţi, deputatul Victor Paul Dobre. La scurt timp de la demisia din funcţia de ministru delegat al Administraţiei, Dobre este implicat într-un nou scandal mediatic de amploare. Procurorii din cadrul Parchetului General au solicitat Parlamentului României aviz pentru a începe urmărirea penală împotriva acestuia, fiind acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată. Fostul ministru delegat al Administraţiei a intrat în atenţia procurorilor din cadrul Parchetului General, în scandalul listelor electorale, alături de ministrul demisionar Ioan Rus şi de chestorul Constantin Manoloiu. „În cauză există indicii că numitul Dobre Victor – Paul a solicitat învinuitului Manoloiu Constantin, directorul Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, să întocmească un înscris în care s-a consemnat că  <<Ministerul Administraţiei şi Internelor nu îşi poate asuma veridicitatea numărului de persoane înscrise în listele electorale permanente>>, în condiţiile în care tocmai acest minister, prin Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, a fost îndrituit de Guvernul României prin H.G. nr. 682/07.07.2012 să selecteze şi să prelucreze datele privind cetăţenii cu drept de vot, să le tipărească şi să le pună la dispoziţia primarilor. Ulterior, Dobre Victor – Paul a semnat adresa nr. 74619/VPD/02.08.2012, prin care a transmis către Curtea Constituţională înscrisul întocmit de către învinuitul Manoloiu Constantin, fără a exista o solicitare în acest sens din partea instanţei de contencios constituţional. În cauză s–a reţinut că, prin îndeplinirea defectuoasă, cu ştiinţă, a atribuţiilor de serviciu a fost cauzată o tulburare însemnată bunului mers al instituţiilor cu atribuţii în evidenţa persoanelor cu drept de vot şi au fost afectate grav acele relaţii sociale a căror normală desfăşurare şi dezvoltare nu este posibilă fără îndeplinirea cu corectitudine a îndatoririlor de serviciu de către funcţionarii publici sau alţi funcţionari”, se arată în comunicatul remis de către Parchetul General.

 

   „Este o şicană mitocănească”

   Senatorul liberal Paul Ichim susţine că acţiunea procurorilor din cadrul Parchetului General nu reprezintă decât „o şicană politică mitocănească şi stupidă”. „Parchetul este implicat într-o luptă politică, deşi ar fi trebuit să îşi păstreze echidistanţa între competitori. Mai mare stupiditate nu există. Parchetul, se pare, încă nu şi-a descoperit treaba pentru care a fost creat”, ne-a declarat senatorul Ichim. Deputatul Victor Paul Dobre nu a putut fi contactat pentru a ne oferi un punct de vedere.

   Corina Dobre