Primăria Galați, forțată să renunțe la contractele cu avocați

   Guvernul Ponta taie macaroana firmelor de consultanță. Potrivit ordonanței de urgență adoptată astăzi, guvernul interzice instituţiilor publice să mai contracteze servicii de consultanţă şi asistenţă juridică, dacă dispun deja de personal propriu de specialitate. Ordonanța lovește și în Primăria Galați, care figurează printre instituţiile din țară cu cele mai mari cheltuieli juridice.

 

   Locul 2 pe țară

   Un raport al Curţii de Conturi a României ne plasează pe locul doi, după Constanţa, în privinţa cheltuielilor juridice din instituţiile publice în ultimii doi ani. La nivel național, s-au făcut cheltuieli cu funcţionarea structurilor juridice în cuantum total de 276.102.786,88 lei, precum şi cheltuieli cu serviciile externe de avocatură în sumă totală de 59.994.120,86 lei, cuantumul total al cheltuielilor efectuate cu serviciile juridice fiind de 336.096.907,74 lei. Decizia primarului Dumitru Nicolae, de a apela la mai multe firme de consultanță pentru procesele instituției pe care o conduce, este extrem de controversată, în contextul în care are un departament juridic propriu, unde activează 10 jurişti angajaţi cu carte de muncă şi plătiţi cu un salariu de 1.200 lei. Din motive doar de el știute, edilul-șef al Galațiului nu s-a mulțumit, însă, cu aceștia și a apelat la specialiști din afara instituției, pe care-i plătește cu bani grei pentru fiecare oră de activitate.

 

   Cheltuieli pe bani publici

La ora actuală, municipalitatea are un contract de consultanță juridică cu avocata Doina Udrescu, pe care o plăteşte cu 6.000 de lei pe lună, respectiv 72.000 lei pe an. Colaborarea a început în 2008, printr-un contract de asistenţă juridică pe 7 luni, în valoare de 28.000 de lei. Din 2008 şi până în prezent, onorariul a crescut de la 4.000 de lei la 6.000 de lei pe lună, fără să fie condiţionată de procesele pierdute sau câştigate. Anul trecut, primarul a decis să apeleze la serviciile unui al doilea avocat, care are un onorariu fix lunar de 5.000 de lei. Acesta este avocatul Sorin Angheluţă, fost angajat al municipalităţii, pe funcţia de jurist. Cel de-al treilea avocat, plătit tot din bani publici, este Georgeta Iordache.

 

   Procese pierdute

Deși are contracte pe bani grei cu trei avocați, Primăria a reușit „performanța” să piardă toate procesele importante, după cum ne-au declarat surse autorizate din cadrul Primăriei. Odată cu aceste procese, administrația publică locală a pierdut definitiv şi câteva clădiri de patrimoniu însemnate. Este vorba despre Palatul „Simion Gheorghiu", sediul Regionalei CFR, Casa Căsătoriilor, Liceul „Alexandru Ioan Cuza", Maternitatea „Buna Vestire" şi chiar propriul sediu de pe strada Domnească, numărul 38. Totodată, avocații au pierdut procesele de litigiu cu Curtea de Conturi şi cu proprii angajaţii.

   Sergiu Damian

Adaugă comentariu

Codul de securitate