Acţionariatul Oţelului pregăteşte o plângere penală pe numele lui Marius Stan

   Acţionarii Clubului de Fotbal „Oţelul” îl acuză pe directorul general al oţelarilor, Marius Stan, că „nu a fost un bun manager”, în condiţiile în care Clubul înregistrează pierderi (din 2005 şi până în prezent) de 1,8 milioane de euro. De asemenea, Ungureanu îl acuză pe directorul Stan și de faptul că a cheltuit nejustificat 4,135 milioane de euro, în cele șase meciuri din Chapions League, și alte 7 milioane de euro în cursul anului trecut. „Societatea este pe pierdere masivă. În toţi anii s-a mers pe pierderi. Întrucât şi conducerea ArcelorMittal a decis să nu mai sponsorizeze echipa, o firmă de audit internaţional – Deloitte - a efectuat un control, iar rezultatele se află la domnul Ionel Borş. Eu nu l-am văzut. Scopul este de a vedea cum s-au cheltuit aceşti bani, care au fost sectoarele în care s-a cheltuit excedentar, să compărăm cheltuielile pe anumite sectoare – 2010 cu 2011 – pentru a trage concluziile vizavi de necesitatea, oportunitatea şi rigoarea în achiziţii de servicii şi bunuri, care au dus la acest nivel de cheltuieli”, a spus, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, Ioan Ungureanu, unul dintre acţionari. Ungureanu a acuzat conducerea executivă a Clubului că refuză să îi pună la dispoziţie mai multe date cu privire la cheltuieli, în special referitoare la achiziţiile operate de către Marius Stan. Ioan Ungureanu a declarat că „directorul executiv a dispus directorului financiar să nu îmi dea informaţii”. Şi asta pentru că acţionarul, care deţine 19,56% din activele societăţii, a solicitat conducerii Clubului să i se furnizeze mai multe informaţii, „în pregătirea AGA, din data de 28.05.2011”. Potrivit lui Ungureanu, acesta a dorit să ştie dacă salariaţii societăţii, alţii decât jucătorii, au fişa postului, cerându-le spre analiză, ce sume au intrat de la UEFA, la ce dată şi câţi bani mai sunt de primit, precum şi sumele care s-au cheltuit în fiecare etapă UEFA. De asemenea, acţionarul a solicitat dosarul primelor 10 achiziţii din punct de vedere valoric, dar şi extrasele la zi de cont din toate conturile societăţii. Ungureanu acuză, însă, că la capitolul privind cele mai importante 10 achiziţii, nu a primit niciun răspuns, în timp ce la celelalte informaţiile au fost incomplete. „Când raportul-audit va ajunge în mâna mea, voi comunica şi un punct de vedere. Situaţia, pe ansamblu, chiar dacă anul trecut este pe profit (326.000 de euro), nu este una normală. Trebuie luate măsuri în zona executivă astfel încât societatea în sine, care este o societate pe acţiuni, să rămână societate viabilă, nu împovărată de datorii”, a declarat Ungureanu. Fostul director din cadrul ArcelorMittal Galaţi a recunoscut că, luni, în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor, s-a pus problema demiterii lui Marius Stan din funcţia de director general, însă acest lucru nu s-a întâmplat, existând „loc de întors”. Ioan Ungureanu a infirmat că Marius Stan se află în concediu, după cum directorul general a precizat, într-un comunicat de presă, spunând că AGA „nu i-a semnat nota, fiind nevoie să fie prezent acolo”.

   Surse din rândul acţionarilor Clubului ne-au spus că aceştia intenţionează să depună plângere penală împotriva lui Marius Stan.

   Corina Dobre

Adaugă comentariu

Codul de securitate