Directorul Gospodărire Urbană Bogdan Ardean se disculpă cu o chitanță achitată în silă la sfârșit de an

Publicație de vânzare! Relații la sorin.titei03@gmail.com

Directorul Gospodărire Urbană Bogdan Ardean se disculpă cu o chitanță achitată în silă la sfârșit de anMai întâi luăm tot ce putem din bugetul local și apoi, dacă este obligatoriu, plătim și noi taxele și impozitele datorate municipalității. Așa a gândit familia Ardean, Bogdan – director al firmei municipalității Gospodărire Urbană, și Raluca – purtătoarea de cuvânt a primarului Ionuț Pucheanu (http://www.nepasadegalati.ro/politic/2982-familia-de-angajati-ai-municipalitatii-ardean-emblema-noii-generatii-de-lipitori-pesediste.html). În condițiile în care cea mai defavorizată categorie socială, pensionarii, se înghesuie din primele zile ale anului să-și plătească taxele și impozitele locale, pentru un buget cât mai mare al Galațiului, familia Ardean, tineri pesediști angajați ai municipalității, se ascunde după o chitanță datată la sfârșitul anului trecut.

Bugetarii prinși în flagrant chiar de funcționarii Primăriei invocă proasta funcționare a sistemului de înregistrare a taxelor și impozitelor, sistem informatic care ar fi dus la afișarea lor în tabelul celor care nu și-au achitat datoriile către municipalitate. Chiar și în aceste condiții, acceptând că sistemul informatic este vinovat, nu poți, ca director al Gospodărire Urbană, firmă a municipalității de la care duci acasă o căruță de bani, să prezinți o chitanță datată în 8 decembrie 2017. În acest caz, este clară sila cu care familia Ardean, trimisă de PSD în funcții din care să contribuie la dezvoltarea Galațiului, renunță la câteva sute de lei o dată pe an, sumă care intră în bugetul municipalității, ăla din care ei primesc mii de lei pe lună.

Dacă directorul Gospodărire Urbană, Bogdan Ardean, și-a prezentat în mod civilizat argumentele sale în acest caz, purtătoarea de cuvânt a primarului, Raluca Ardean, a ales calea mesajelor private cu invective și blesteme.

S.Ț.

Adaugă comentariu

Codul de securitate