Veșnicul Victor Paul Dobre își va pierde funcția din cauza ambițiilor liberale ale senatorulu-tractorist Saghian   Timp de peste 25 de ani, liberalii gălățeni n-au reușit să-l urnească din funcția de președinte al Organizației Județene PNL Galați pe Victor Paul Dobre. Asta, deși liberalii n-au cochetat cu Puterea la Galați, în tot acest timp, mai puțin în perioada nesemnificativă în care primarul Marius Stan a fost membru PNL. Ironia face ca acum, Victor Paul Dobre, iubitor pe plan local de pesediști, să-și piardă funcția politică din cauza unui pesedist.

   Senatorul-tractorist Gheorghe Saghian, președintele Comisiei de Agricultură a Camerei Superioare, este pe cale să-l urnească din funcție pe veșnicul Dobre. Ruptura lui Gheorghe Saghian de PSD, generată de președintele penal al filialei, Dan Nica, l-a făcut pe senatorul-tractorist să iasă la vânătoare de refugii politice. În negocierile cu PNL, Victor Paul Dobre s-a opus cooptării lui Saghian pe motiv că nu este folositor partidului. Dornic să se refugieze tot într-un partid mare, Gheorghe Saghian, care stăpânește efectiv tot județul din punct de vedere al organizării politice, nu s-a lăsat în baza refuzului lui Dobre și a atacat conducerea centrală a PNL. Acolo, senatorul-tractorist a vărsat sacul cu informații despre blatul din zonă dintre Victor Paul Dobre(PNL), Dan Nica(PSD) și Eugen Durbacă(ALDE), înțelegere pe sub masă de care presa locală scrie de ani buni. Argumentele lui Saghian, la care s-a mai adăugat informația privind puterea acestuia de penetrare în mediul rural, l-au făcut pe copreședintele PNL Vasile Blaga să se înverzească la față de enervare. Enervare care s-a răsfrânt asupra lui Victor Paul Dobre, cel care, împins de la spate de Dan Nica, a refuzat un om pe care Blaga îl consideră util partidului. Prins cu jocul pesedist în traistă, deputatul Dobre s-a dus să cerșească un dram de clemență de la Alina Gorghiu. Din informațiile noastre, nici copreședinta PNL Alina Gorghiu nu l-a primit cu brațele deschise pe Dobre, așa că acestuia i se pregătește debarcarea de la conducerea PNL Galați. Ar fi de râsul curcilor ca tocmai senatorul-tractorist Gheorghe Saghian să-i ia locul.

   De altfel, Gheorghe Saghian are grijă ca prin trompeta sa media, Presa Galați-Brăila, să se vaite că Dobre nu vrea să-l primească în PNL. Omul de casă al lui Saghian afirmă, într-un articol publicat cu câteva zile în urmă, că trei liberali locali pregătesc debarcarea lui Dobre și pentru că acesta se opune cooptării senatorului pesedist: ”Cei trei vor detronarea lui Dobre şi pentru faptul că se opune aducerii în partid a unor personalităţi de la alte partide, care ar putea îmbogăţi consistent zestrea de voturi a PNL”. Descrierea ”personalității” se suprapune perfect cu profilul senatorului-tractorist.

 Sorin Țiței                                              

                                                                      Veșnicul Victor Paul Dobre își va pierde funcția din cauza ambițiilor liberale ale senatorulu-tractorist Saghian